Zeci de pasageri ai unui avion au trecut prin momente tensionate: aeronava a ratat aterizarea din cauza vântului puternic

zeci-de-pasageri-ai-unui-avion-au-trecut-prin-momente-tensionate--aeronava-a-ratat-aterizarea-din-cauza-vantului-puternic_84822900
Zeci de pasageri ai unui avion au trecut prin momente tensionate, aeronava a ratat aterizarea din cauza vântului puternic. Sursa - Pexels
Avionul SAS a plecat din Stockholm spre Madeira (Portugalia) pe 6 ianuarie, dar a suferit o defecțiune a motorului în timp ce se apropia de pista de pe aeroportul Funchal. Aeronava a fost forțată să decoleze din nou spre Las Palmas pentru aterizare.

Pe 6 ianuarie, zborul SAS (Scandinavian Airlines) Airbus SK290, care a decolat din Stockholm, Suedia a fost nevoit să renunțe la manevra de aterizare la scurt timp după ce a atins pista 23 de pe Aeroportul Internațional Madeira, situat în Funchal, din cauza unei rafale de vânt, care a provocat o defecțiune a compresorului motorului din stânga.

Pilotul a fost forțat să întrerupă manevra de aterizare. În imagini, se vede cum aeronava sare efectiv de pe pistă în timpul aterizării și apoi recâștigă altitudine. Zborul a fost apoi deviat către aeroportul Las Palmas, din Gran Canaria, datorită disponibilității unui serviciu de asistență tehnică mai bun.

Aeronava a aterizat fără probleme și în deplină siguranță pentru pasageri și echipaj, a transmis compania suedeză, citată de fanpage.it

Deși a confirmat problemele cu motorul, compania Scandinavian Airlines a precizat că ceea ce s-a întâmplat în Madeira nu a fost considerată o aterizare de urgență.

Aeroportul din Madeira, numit recent după campionul portughez Cristiano Ronaldo (nativ din Funchal) este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai periculoase din lume. A intrat în funcțiune în 1964 și are o locație cu siguranță deosebită.

Situat între munți și ocean, este adesea lovit de vânturi puternice și de condiții meteorologice nefavorabile. Aterizarea este așadar o provocare chiar și pentru piloții experți, care trebuie să aibă pregătire specifică.

Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Statul român ar trebui să creeze platforme online de dialog cu diaspora pentru a afla bune practici?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close