Zeci de copii au ajuns la spital după ce au mâncat "răsuflarea dragonului", dulciurile care fac senzație Tik Tok

Liviu Ludovic / 19 ian 2023, 23:28

Zeci de copii au suferit răni după ce au mâncat "răsuflarea dragonului", un desert popularizat pe rețelele de socializare.

Indonezia avertizează populația în privința consumului de azot lichid, după ce peste 20 de copii au suferit răni după ce au mâncat dulciuri cunoscute sub numele de „răsuflarea dragonului”, care se află în centrul unui nou trend periculos pe TikTok. 

Copiii au suferit arsuri pe piele, dureri severe de stomac și intoxicații alimentare după ce au consumat bomboanele colorate, potrivit Ministerului indonezian al Sănătății, care îndeamnă părinții, profesorii și autoritățile sanitare locale să fie vigilenți, potrivit CNN, citat de Adevărul.

Bomboanele sunt scufundate în azot lichid pentru a crea un efect de vapori atunci când sunt consumate. Ele sunt populare printre copii, zeci dintre aceștia au încărcat clipuri pe TikTok, filmându-se cum suflă vaporii pe gură, nas și urechi. Un videoclip care arată prepararea gustării de către un vânzător ambulant a fost vizualizat de aproape 10 milioane de ori.

Azotul poate fi periculos

 

Aproximativ 25 de copii au fost răniți după ce au consumat bomboanele. Doi dintre ei au fost spitalizați, a declarat directorul general al ministerului, Maxi Rein Rondonuwu. Nu a fost raportat niciun deces.

Utilizarea azotului lichid în prepararea alimentelor nu este ilegală. Bucătarii de top folosesc adesea vaporii pentru a crea efecte teatrale atunci când servesc mâncăruri. Este incolor și inodor și este utilizat în mod obișnuit în mediul medical și ca ingredient pentru a îngheța alimentele.

Cu toate acestea, atunci când nu este utilizat în mod corespunzător, poate fi periculos.

„Azotul lichid nu este periculos doar atunci când este consumat, ci poate provoca dificultăți respiratorii severe din cauza vaporilor de azot care sunt inhalați pe o perioadă lungă de timp”, a declarat Maxi.

Primul caz a fost raportat în iulie 2022, potrivit ministerului, când un copil dintr-un sat din  din Java de Est a suferit arsuri pe piele după ce a mâncat aceste bomboane. 

Alte cazuri au fost raportate în noiembrie și decembrie, inclusiv un băiat de 4 ani care a fost internat la spital în capitala Jakarta cu dureri severe de stomac.

„Școlile trebuie să îi educe pe copiii din comunitate cu privire la pericolele azotului lichid din alimente (pentru) a preveni mai multe cazuri de intoxicații alimentare grave”, a declarat Maxi, potrivit sursei citate. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0