Volodimir Zelenski consideră că eșecul negocierilor cu Rusia ar putea însemna ”un al treilea război mondial”

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Volodimir Zelenski spune că este ”gata de negocieri” cu Vladimir Putin, dar dacă acestea eșuează, ar putea însemna ”un al treilea război mondial”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că este gata să negocieze cu președintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă orice tentativă de negociere eșuează, acest lucru ar putea însemna că lupta dintre cele două țări va duce la ”un al treilea război mondial”.

”Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski pentru CNN, într-un interviu exclusiv, duminică dimineață.

Zelenski: Eșecul negocierilor cu Rusia ar putea însemna ”un al treilea război mondial”

 

”Dacă există doar 1% șanse ca noi să oprim acest război, cred că trebuie să profităm de aceste șanse. Trebuie să facem asta. Vă pot spune despre rezultatul acestor negocieri - în orice caz, pierdem oameni zilnic, oameni nevinovați pe teren", a spus el, potrivit CNN, titrează Antena 3.

 ”Forțele ruse au venit să ne extermine, să ne omoare. Și putem demonstra demnitatea poporului nostru și a armatei noastre, că suntem capabili să dăm o lovitură puternică, suntem capabili să ripostăm. Dar, din păcate, demnitatea noastră nu va păstra viețile” a adăugat acesta .

”Deci, cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitate de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este al treilea război mondial”, a subliniat liderul de la Kiev.

Zelenski: „Asediul orașului Mariupol va intra în istoria crimelor de război”

 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că asediul pe care militarii ruși îl fac la Mariupol „va intra în istoria crimelor de război”.

Președintele a făcut aceste afirmații în timpul mesajului zilnic adresat poporului ucrainean.

„Să faci asta unui oraș pașnic, să faci ceea ce ocupanții au făcut, este teroare care va fi amintită peste secole”, a spus Zelenski.

El le-a mai spus ucrainenilor că negocierile cu Rusia nu sunt „simple sau plăcute, dar necesare”.

„Ucraina întotdeauna a dorit o soluție pașnică. Suntem interesați de pace acum, a adăugat președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a susținut că Rusia continuă „să trimită oameni pentru a se sacrifica” în timp ce a vorbit despre lupta din apropierea localității Ciornobaiivka. Acolo, forțele ucrainene au reușit să-și apere pozițiile și au învins de șase ori armata rusă.

„În locuri unde se dau lupte crâncene, trupurile soldaților ruși s-au adunat de-a lungul liniei noastre de apărare. Nimeni nu adună cadavrele”, a precizat Zelenski, conform Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel