Vladimir Putin: Rusia a cerut aderarea la NATO 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Președintele rus Vladimir Putin a lansat un nou val de acuzații la adresa țărilor europene, pe care le consideră principalele piedici în calea unei soluții la războiul din Ucraina. Liderul de la Kremlin a transmis că Rusia nu are intenția de a ataca vreo țară membră NATO și a cerut Occidentului să înceteze „isteria” privind o confruntare militară directă cu Moscova și a amintit că Rusia și-a dorit aderarea la NATO. 

Declarațiile au fost făcute joi, la Clubul de discuții Valdai, desfășurat în stațiunea Soci de la Marea Neagră, unde Putin a folosit tribuna pentru a-și exprima încă o dată nemulțumirea față de sprijinul pe care Uniunea Europeană și Statele Unite îl oferă Kievului.

„Elitele europene repetă o mantră absurdă”

„Elitele europene continuă să alimenteze isteria unui conflict cu Rusia. După spusele lor, războiul cu noi este aproape la ușă. Ei repetă la nesfârșit acest nonsens, această mantră”, a declarat liderul rus, citat de agențiile Reuters și EFE.

Putin le-a transmis statelor europene să-și îndrepte atenția asupra propriilor probleme, invocând dificultățile economice și sociale de pe continent. „Calmați-vă, dormiți liniștiți și vedeți-vă de propriile voastre probleme. Uitați-vă doar la ceea ce se întâmplă pe străzile orașelor europene, în ce stare se află economia, industria, cultura și identitatea europene, datoriile enorme, criza crescândă în asistența socială, migrația necontrolată!”, a afirmat acesta.

Președintele rus a adăugat că Europa a ajuns „la periferia concurenței globale”, un argument folosit frecvent de Kremlin pentru a sublinia, în opinia sa, declinul Occidentului.

NATO și „ușa închisă” pentru Rusia

Un alt punct central al discursului lui Putin a vizat relația istorică dintre Moscova și NATO. El a susținut că atât Uniunea Sovietică, cât și Federația Rusă au încercat, în trecut, să adere la alianța nord-atlantică, dar au fost respinse categoric.

„Țara noastră, căutând să elimine bazele confruntării dintre blocuri și să creeze un spațiu comun de securitate, și-a declarat de două ori inclusiv disponibilitatea de a adera la NATO”, a afirmat Putin.

Potrivit acestuia, prima tentativă a avut loc în 1954, pe vremea Uniunii Sovietice, iar cea de-a doua în anii ’90, în timpul unei vizite a președintelui american Bill Clinton la Moscova. Liderul rus a relatat că, inițial, Clinton ar fi privit ideea ca fiind „interesantă și posibilă”, dar s-a răzgândit rapid după consultările cu aliații occidentali.


Kremlinul acuză Occidentul de „stereotipuri geopolitice”

Putin a insistat că Rusia era dispusă să colaboreze cu Occidentul în probleme de securitate și stabilitate globală, însă partenerii occidentali au refuzat orice apropiere reală. „Colegii noștri occidentali s-au arătat reticenți în a se elibera din ghearele stereotipurilor geopolitice și istorice, din viziunea simplificată și schematică asupra lumii”, a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel