Viorica Dăncilă: "Președenția română a Consiliului UE, un succes"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedinţia României la Consiliul UE a fost un succes, aceasta derulându-se într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă.

"A fost un mandat de succes, în care România a dovedit că este puternic ataşată valorilor europene şi a acţionat pentru consolidarea proiectului european, pentru o Uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi capacităţilor noastre conjugate. În cele 6 luni de mandat, am dovedit promptitudine, eficienţă şi profesionalism, având în vedere că preşedinţia României la Consiliul UE s-a derulat într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, de un mediu internaţional în permanentă schimbare. Preşedinţia Consiliului UE a avut pentru România o semnificaţie deosebită, care a condus la rezultate semnificative, atât pentru noi, cât şi pentru UE. Guvernul României (...) a făcut un efort susţinut în aceste 6 luni. Românii pot fi mândri de rezultatele noastre ca ţară", a spus premierul, la prezentarea bilanţului. 

Şefa Guvernului a arătat, totodată, că autorităţile de la Bucureşti au confirmat faptul că România are un cuvânt important de spus în proiectul european, ţara noastră fiind primul stat în această calitate care şi-a prezentat priorităţile în plenul Consiliului Economic European.

"Bilanţul este impresionant. Aproximativ 2.500 de reuniuni şi evenimente, din care peste 2.000 de reuniuni ale grupurilor de lucru, 64 de reuniuni la nivel ministerial al Consiliului UE, un total de 300 de evenimente organizate în România, precum şi găzduirea Summitului de la Sibiu. Putem vorbi de un bilanţ record: 90 de dosare legislative închise într-un timp record. (...) Am militat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor în egală măsură, pentru promovarea intereselor României şi pentru instituirea dialogului ca principal instrument de luare a deciziilor. Am avut consultări bune cu liderii europeni asupra dosarelor aflate pe agenda UE şi asupra priorităţilor ca stat membru", a precizat premierul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel