Viorel Hrebenciuc, luat de poliție pentru a fi dus la Penitenciarul Rahova

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost luat de polițiști de acasă și va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce Curtea de Apel București l-a condamnat la 3 ani de închisoare.

După decizia Curții de Apel București, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale a pus în aplicare mandatul de executarea a pedepsei cu închisoarea pentru Viorel Hrebenciuc.

Viorel Hrebenciuc, în vârstă de 68 de ani, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Hrebenciuc urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova

 

Și Gheorghe Ştefan a fost condamnat, pedeapsa fiind majorată, față de fond, de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

În privința Narcisei Clementina Iorga, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Laura Georgescu, fosta șefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc. Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, „persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”.

Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc - deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel