Violeta Alexandru: PSD i-a păcălit pe români. Au pierdut bani

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
violeta_alexandru
violeta_alexandru

Violeta Alexandru spune că PSD i-ar fi păcălit pe români pentru că a refuzat să crească pensiile conform legilor în vigoare, adica cu 100% din rata inflației și cu 50% din creșterea salariului mediu brut pe economie. 

"În urmă cu câteva luni se anunțase creșterea punctului de pensie cu 10%. Decizia finală din ședința de Guvern de aseară a fost să crească cu mai mult, cu 14%. Am așteptat această decizie. Cele sociale, despre care am vorbit cu mulți pensionari afectați, au crescut și ele de la 704 la 800. Am așteptat această decizie.

Pensiile trebuie să crească în România pentru a permite pensionarilor să își acopere cheltuielile necesare. Ca să crească în continuare pensiile, trebuie să avem grijă și de oamenii care muncesc, de antreprenorii care își investesc banii pentru a pune pe picioare o afacere în cadrul căreia se plătesc salarii angajaților și, implicit, contribuții la buget (din care se plătesc pensiile). Am asistat lunile acestea la o campanie de învrăjbire a pensionarilor împotriva celor care muncesc. Nu așa procedează un om sau un partid responsabil. Unii nu sunt dușmanii celorlalți. Se avansau soluții de împovărare a muncii pentru ca de acolo să se fi plătit 40% creștere pensii. Fără niciun calcul se făceau aceste afirmații; erau doar învrăjbiți unii împotriva altora.

Ce a făcut PSD la guvernare

 

Respectul față de seniori îl arăți, în primul rând, fiind corect cu ei. Corect este să spunem că, atunci când a fost la guvernare, PSD, de fapt, i-a păcălit pe români, căci a refuzat să crească pensiile conform legii care era în vigoare, adică cu 100% din rata inflației și cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie din anul precedent. PSD și ALDE au refuzat să aplice legea cea mai favorabilă pensionarilor, astfel că, în 2018 și în 2019, pensionarii au pierdut bani. În tot acest timp, pesediștii și aliații lor făceau emisiuni maraton în care mințeau că ei cresc pensiile când, în realitate, îi furau pe pensionari. Deși sistematic au amânat creșterile promise, acum se jură că ar fi mărit pensiile cu 40%. Probabil tot așa cum au promis că o să construiască 8 spitale regionale; în realitate, nu au construit nimic. Ar fi fost bune acum în pandemie. Tot la fel cum au promis 1500 de școli și grădinițe, fără să se vadă nimic. Ar fi fost de mare ajutor în pandemie pentru păstrarea distanței între copii.

Aseară, Guvernul liberal a decis creșterea pensiilor. Decizia a fost luată, cu respect pentru pensionari, într-o perioadă foarte grea din punct de vedere economic, pe care tragem tare să o depășim cât mai repede.

Oamenii văd și înțeleg ceea ce se întâmplă, de fapt," este mesajul Violetei Alexandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel