Violeta Alexandru, după întâlnirea cu ambasadorul Germaniei la București: "Primul draft va fi gata săptămâna aceasta"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, revine cu precizări despre situaţia muncitorilor sezonieri din Germania, după o întâlnire cu abasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, dar şi despre rogramul de lucru flexibil din România în perioade de criză și post-criză.

"Am avut o vizită bună în Germania. Miniștrii fac vizite de protocol pentru a consolida relațiile dintre România și alte țări. Având moțiunea depusă de PSD împotriva mea săptămâna trecută, nu am putut participa la reuniunea miniștrilor muncii din UE dar am înțeles că toți miniștrii cu care am inițiat un dialog permanent despre drepturile muncitorilor români sezonieri (și nu numai ale lor) au adresat aprecieri pentru implicarea mea, pentru că am îndreptat atenția asupra importanței subiectului. Le mulțumesc. Numele României a fost menționat de colegii mei, miniștrii muncii, în discuțiile reuniunii, și nu există satisfacție mai mare ca recunoașterea și aprecierea față de munca serioasă depusă de noi.

Deși apar zilnic urgențe, grija mea este să nu lăsăm discuțiile la nivel de bune intenții ci să facem pași hotărâți pentru îmbunătățirea, în continuare a condițiilor de muncă pentru români. În această dimineață, am avut o întâlnire cu Ambasadorul Germaniei la București, domnul Cord Meier-Klodt, și am trecut în revistă tot planul de activități al grupului de lucru comun România – Germania pentru inventarierea măsurilor de protecție socială în cadrul contractelor semnate între români și angajatorii germani. Vizita Ministrului German la București prevăzută pentru toamnă ne ține în priză, intenționez ca până atunci să avem noi rezultate concrete.

Am vorbit cu domnul Ambasador și despre pregătirile pentru programul de lucru flexibil din România în perioade de criză și post-criză. Măsuri cu privire la care lucrez. Aici, Germania ne inspiră, experiența ei este foarte utilă. Primul draft va fi gata săptămâna aceasta.

Doar rezultate concrete #lamuncă", a scris Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel