Viktor Orban, la un pas să se înece în Croația. Pluta pierdea aer și a fost salvat de un jurnalist

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Ungaria va furniza un ajutor de 187 de milioane de euro pentru Ucraina drept contribuţie a sa la viitorul pachet de sprijin al Uniunii Europene
Ungaria va furniza un ajutor de 187 de milioane de euro pentru Ucraina drept contribuţie a sa la viitorul pachet de sprijin al Uniunii Europene

Viktor Orban a trăit momente grele: acesta a fost la un pas să se scufunde cu o barcă gonflabilă.

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist local, potrivit unor relatări apărute luni în mass-media preluate de agenţia DPA și citată de Agerpres. 

Incidentul a avut loc în weekend într-un golf al insulei Vis de pe coasta Dalmaţiei.

Potrivit jurnalistului care a intervenit, barca în care se aflau Viktor Orban, soţia acestuia şi bodyguardul lui pierdea aer şi risca să se scufunde.

''Barca sa gonflabilă s-a rupt, aşadar i-am adus la ţărm pe el, pe soţia sa şi pe bodyguardul său'', a declarat jurnalistul Boris Vrkic pentru cotidianul Slobodna Dalmacija.

Vrkic a făcut şi o poză care-l arată în barca sa împreună cu Viktor Orban.

În pofida celor întâmplate, premierul ungar şi-a menţinut buna dispoziţie şi a mers apoi să ia cina la un restaurant pescăresc, mai spune jurnalistul croat.

Premierul Viktor Orban îşi petrece de obicei vacanţa de vară pe litoralul Croaţiei.

L-au ajuns "blestemele?"

 

Reamintim că premierul Viktor Orban a făcut o serie de declarații controversate la Băile Tușnad. 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Băile Tuşnad, că lumea se află într-un deceniu al pericolelor şi primejdiilor şi nu credea că piloanele civilizaţiei occidentale vor începe să se dărâme. El a opinat că printre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă Europa se numără criza demografică, criza spiritualităţii, a puterii Occidentului, dar şi o criză politică, afirmând, printre altele, că Europa a pierdut controlul asupra resurselor de energie şi materiilor prime, "atât de necesare pentru a susţine performanţa economică". Oficialul ungar a mai spus că fenomenul migraţionist a împărţit Europa în două şi că există o bătălie între aceste două părţi.

El a adăugat că pentru încheierea războiului din Ucraina este nevoie de o nouă strategie în centrul căreia să se afle negocierile de pace, opinând că acestea trebuie purtate între Rusia şi SUA. Conform lui Viktor Orban, strategia europeană în acest acest război s-a bazat pe patru piloni greşiţi, pornind, printre altele, de la premisa că sancţiunile vor slăbi Rusia şi că va exista o susţinere din partea întregii lumi, lucru care nu s-a întâmplat.

Viktor Orban a fost prezent sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad şi a asistat la meciul de fotbal dintre FK Csikszereda U18 şi reprezentativa U18 a Ungariei, organizat pentru a marca inaugurarea unei noi tribune la stadionul echipei din Miercurea Ciuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel