Vasile Frumuzache, care lucra ca agent de securitate în ITalia, a recunoscut în fața anchetatorilor că a ucis două femei care practicau prostituția. Declarațiile sale, făcute în timpul unui interogatoriu de aproape cinci ore, scot la iveală detalii cutremurătoare despre crimele comise în 2024 și 2025.
În fața instanței, bărbatul a recunoscut fără ezitare cele două crime și a oferit explicații care au stârnit revoltă. „Am ucis-o pe Maria Denisa Paun de frică, iar pe Ana Maria Andrei din dispreț”, a spus acesta în timpul audierilor.
Potrivit anchetatorilor, Frumuzache este judecat pentru două omoruri comise la interval de câteva luni, în două orașe diferite din Italia. Prima victimă, Ana Maria Andrei, în vârstă de 27 de ani, a fost ucisă în august 2024, la Montecatini Terme. A doua victimă, Maria Denisa Paun, de 30 de ani, a fost omorâtă în mai 2025, la Prato.
Individul, aflat deja în arest preventiv, a încercat în urmă cu câteva luni să evadeze. A fost prins de paznici pe gardul penitenciarului.
Cadavrele, descoperite după luni de zile
Ambele femei au fost date dispărute, iar descoperirea cadavrelor a avut loc mult mai târziu. Ancheta a scos la iveală un detaliu deosebit de macabru: trupurile victimelor au fost dezmembrate și ascunse pe un teren izolat, într-o încercare clară de a șterge urmele crimelor.
Descoperirea a dus rapid la identificarea suspectului, iar Frumuzache, care lucra ca agent de pază, a fost arestat la scurt timp după ce anchetatorii au făcut legătura între disparițiile celor două femei și activitatea sa.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă există și alte victime sau dacă cele două crime fac parte dintr-un tipar mai amplu.
Faptul că suspectul a invocat „frica” și „disprețul” drept motive pentru omoruri a stârnit reacții puternice în opinia publică italiană, dar și în comunitatea românească din Italia.
Vasile Frumuzache se află în prezent în fața Curții de Assise din Florența, unde procesul continuă. Procurorii încearcă să reconstituie în detaliu firul evenimentelor și să stabilească circumstanțele exacte în care au avut loc crimele.
Cazul este considerat unul dintre cele mai brutale dosare de crimă din ultimii ani din Italia, atât prin modul de operare, cât și prin cruzimea faptelor.