UPDATE. Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării. Cine preia interimatul

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat, luni, că a demisionat din funcţie.

UPDATE 15:30

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis, luni, Administraţiei Prezidenţiale documentele referitoare la demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi prin care el preia interimatul la acest minister, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

 

UPDATE 12:50

Surse politice au declarat că senatorul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr ar putea fi susținut de Partidul Social Democrat pentru a prelua funcția de ministru al Apărării Naționale.

În prezent, Angel Tîlvăr este președinte al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

 

UPDATE 11:55

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să preia interimatul la Ministerul Apărării.

„Îi respect decizia lui Vasile Dîncu și îi mulțumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Am avut deja o discuție cu premierul Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MApN, pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, scrie Marcel Ciolacu.

--------------------------------

„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.

Redau, mai jos, textul integral:

Domnului Prim Ministru al Guvernului României

Nicolae - Ionel Ciucă

DEMISIE

Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.

Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.

Vasile DÎNCU

București, 24 octombrie 2022”, a scris Vasile Dîncu pe pagina de Facebook.

Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ținta unor critici din partea prim-ministrului și a președintelui Klaus Iohannis, după o serie de declarații legate de soluționarea conflictului din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel