Vama Borş. Un bărbat a încercat să strecoare droguri în România

Andreea Cosma |
Data publicării:

Mai multe plicuri cu amfetamină, un drog de mare risc, au fost descoperite asupra unui bărbat care a intrat în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Borş, el fiind verificat în urma unor informaţii deţinute de autorităţi.

Bărbatul are 45 de ani şi este din judeţul Timiş, iar în momentul în care s-a prezentat la graniţă pentru formalităţi, maşina acestuia a fost verificată de către poliţiştii de frontieră.

"Acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări asupra persoanei şi autoturismului, fiind astfel descoperite, în buzunarul stâng al bluzei bărbatului, sub scaunul pasagerului dreapta faţă şi sub bancheta din spate, mai multe plicuri cu substanţă pulbere de culoare albă, învelite în folie de aluminiu. Şoferul a declarat că este vorba de substanţe interzise, precizând că este consumator ocazional de droguri. Drept urmare, persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Asupra bărbatului au fost găsite aproximativ 90 de grame pulbere de culoare albă, substanţă susceptibilă a fi amfetamină, un drog de mare risc.

O echipă a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea a mers la frontieră şi a preluat substanţa, în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru "introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept" şi "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept", iar dosarul a fost înaintat procurorilor DIICOT. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel