Valeriu Stoica cere DEPOLITIZAREA CCR: Ministrul Justiţiei poate face ABUZ

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

 

Fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica, a declarat într-un intreviu că CCR trebuie depolitizată. ”Unii dintre judecători n-au uitat cine i-a numit”.  Stoica spune că CCR a distrus echilibrul în procedura de numire şi de revocare a procurorilor-şefi, lăsând toată puterea în mâna ministrului Justiţiei, numit politic. ”Oricând există riscul unui abuz”, a declarat Valeriu Stoica.

"Această partajare de competenţe între Preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi ministrul justiţiei e bună pentru a nu se face un exces nici de-o parte, nici de alta. Dar vedem că astăzi se face acest exces. Pentru că, din păcate, Curtea Constituţională a României (CCR), trecând peste acest principiu al partajării competenţelor în procesul de promovare în funcţie a procurorilor, a sacrificat o parte din competenţele preşedintelui. Făcând asta, a stricat echilibrul între acei factori de putere care joacă un rol specific în sistemul de promovare şi de revocare a procurorilor.

 (...)Se pot imagina multe sisteme. Dar, în niciun caz, politic. Trebuie să existe un sistem care să garanteze neutralitatea membrilor CCR, pe de-o parte, iar pe de altă parte să garanteze competenţa lor profesională. De-a lungul timpului, au fost la CCR foarte buni profesionişti. Unii dintre ei, însă, n-au uitat cine i-a numit.

Şi nu mă refer doar la cei care au fost numiţi de forţe de stânga, ci şi la cei care au fost numiţi de forţe de dreapta. Partizanatul, din păcate, s-a manifestat şi într-un sens, şi în celălalt. Este nevoie de o schimbare a acestui sistem. Nu cred că se va putea face, pentru că nu cred că e posibilă o revizuire a Constituţiei mai ales în chestiuni radicale, de maximă importanţă, foarte curând. Până la urmă, CCR, aşa cum ea, cu bune şi rele, se poate consolida prin jurisprudenţa constituţională. Speranţa mea e că, în timp, aceste influenţe politice se vor diminua, în aşa fel încât, pe lângă textele Constituţiei, să avem un corp de reguli stabilite în mod raţional în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Şi ele să completeze foarte bine Legea fundamentală.

În plus, mai e nevoie de ceva, şi nu e o chesitune care ţine de România, ci de UE. Când am intrat în UE, am acceptat – de aceea am şi revizuit Constituţia în 2003 – să cedăm o parte din suveranitatea noastră către instituţiile Uniunii Europene. A fost un act deliberat, asumat. Nu putem să revenim asupra acestei chestiuni. Astăzi, într-adevăr, şi în România, şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Grecia, sunt multe voci care încearcă să restabilească o suveranitate integrală, invocând constituţiile naţionale. Unele instanţe de contencios constituţional merg pe acest drum. Or, este un proces foarte periculos.

E un fel de negare a principiilor care structurează UE şi, în loc să asistăm la un fenomen de creştere a coeziunii Uniunii, riscăm să asistăm la o mişcare centrifugă, cu rezultate dintre cele mai periculoase. Europa nu poate să existe fără unitate şi fără coeziune. Ideea că o ţară poate să se descurce de una singură, când competiţiile nu mai sunt între state mici, ci între centre de putere globale, e o naivitate sau un sabotaj. Ce să facă România în competiţia globală cu China şi Rusia? Competiţia globală e atât de amplă astăzi încât, dacă nu eşti într-un centru de putere, eşti înghiţit, eşti dizolvat.", a declarat Valeriu Stoica pentru ziarul Adevarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel