Vaccinul rusesc Sputnik V, verificat de UE. Se va vedea dacă testele din Rusia au fost făcute corect

vaccin_rusesc_sputnik
vaccin_rusesc_sputnik
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat miercuri că va desfăşura în Rusia ''o inspecţie a bunelor practici clinice'' cu privire la modul în care au fost efectuate testele pe voluntari pentru vaccinul Sputnik V, aflat în procesul de evaluare continuă al agenţiei europene, relatează agenţia EFE.

Directoarea executivă a EMA, Emer Cooke, a declarat că este vorba despre un proces normal pe care această instituţie îl desfăşoară în activitatea de evaluare a oricărui medicament şi al cărui obiectiv este să confirme că testele clinice au respectat procedurile adecvate din punct de vedere ştiinţific şi etic, conform standardelor internaţionale.

Rusia a precizat că militari şi funcţionari au participat la testele clinice pentru validarea vaccinului Sputnik V, dezvoltat de laboratorul Gamaleia şi finanţat de Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a asigurat că nu au existat presiuni asupra persoanelor care au luat parte la aceste teste.

Mai multe state din UE şi-au manifestat interesul pentru vaccinul Sputnik V, dar dintre acestea până în prezent doar Ungaria l-a utilizat, în timp ce altele acuză Moscova că-şi foloseşte vaccinul ca instrument geopolitic.

Germania vrea vaccinul rusesc



Guvernul federal german condus de Angela Merkel a confirmat că este dispus să accepte folosirea vaccinului Sputnik V, dacă acesta va fi autorizat de EMA. Premierul landului german Bavaria, Markus Soeder, a anunţat miercuri că guvernul său regional a negociat un contract pentru achiziţia a 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V odată ce acesta va fi autorizat.

Vaccinul rusesc, autorizat până în prezent în 59 de ţări, va fi produs începând din luna mai şi în Italia, în urma unui acord încheiat între compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi fondul rus. Acesta din urmă a semnat până în prezent contracte cu companii farmaceutice din India, Brazilia, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia în total a circa 1,5 miliarde de doze de vaccin Sputnik V, relatează Agerpres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close