Un bărbat spaniol în vârstă de 77 de ani, rezident în Palma de Mallorca, a depus o plângere împotriva soției sale, acuzând-o că l-ar fi fraudat cu aproximativ 700.000 de euro și că l-ar fi supus unor acte repetate de violență domestică și amenințări. Poliția Națională a reținut-o pe femeie cu câteva zile în urmă, în urma sesizărilor bărbatului, scrie publicația Ultima Hora.
Potrivit anchetei, bărbatul a declarat că, în perioada celor trei ani și jumătate de căsnicie, a trecut-o pe soție ca titulară a contului bancar, ceea ce i-ar fi permis acesteia să retragă, treptat, sume consistente din economiile familiei. De asemenea, el susține că a fost constrâns să vândă mai multe bunuri: două locuri de parcare aflate în Llucmajor și Palma, o proprietate din Costitx, precum și o licență de taxi. Veniturile obținute ar fi dispărut fără explicații.
Femeia, în vârstă de 44 de ani și de origine română, a fost reținută pe 26 octombrie de ofițerii Unității de Îngrijire a Familiei și Femeii (UFAM), iar a doua zi a fost prezentată în fața instanței. Soțul afirmă că aceasta obișnuia să îl agreseze fizic și psihologic, amenințându-l în repetate rânduri cu un cuțit și spunându-i că îl va ucide în somn.
În plângerea ajunsă la instanță, bărbatul acuză și consumul excesiv de alcool și droguri al soției, precum și lipsa de interes față de locuința în care trăiau împreună. El a solicitat impunerea unui ordin de protecție, declarând că dorește să se asigure că nu va avea loc un incident mai grav.
Românca a mai fot sancționată pentru violență
Judecătorul de instrucție numărul 5 din Palma a decis eliberarea femeii, stabilind însă o măsură care îi interzice să se apropie la mai puțin de 300 de metri de soț și să ia legătura cu acesta. „Există un conflict evident între cei doi, deoarece faptele consemnate sugerează posibile abuzuri și amenințări din partea ambelor părți”, se precizează în ordonanța prin care se justifică măsurile de protecție, pentru evitarea escaladării violenței.
Documentele judiciare consultate arată că femeia fusese condamnată anterior, în martie anul trecut, la o amendă totală de 480 de euro după ce și-ar fi hărțuit antrenorul personal din Palma și ar fi amenințat partenerul acestuia. Pentru prejudiciile aduse, inculpata achitase deja 2.000 de euro înainte de proces.
Incidentul ar fi avut loc în octombrie 2023, când aceasta se înscrisese la o sală de sport de pe strada Médico José Darder, unde îl angajase pe bărbat ca antrenor personal. Conform plângerii depuse la vremea respectivă, femeia a încercat să inițieze o relație sentimentală cu acesta, deși el stabilise limite clare și i-a transmis că interacțiunea dintre ei trebuie să rămână strict profesională. Ignorând aceste avertismente, ea ar fi continuat să îi trimită mesaje și înregistrări audio timp de mai multe luni, a postat o fotografie pe rețelele sociale în care apăreau ca un cuplu, iar după ce a fost blocată, ar fi schimbat numărul de telefon pentru a relua contactul.
În cele din urmă, antrenorul a decis să îi interzică accesul în sala de sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

