Un român din Austria a ucis o bătrână care l-a crescut ca pe propriul copil. Femeia începuse să suspecteze ceva 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un român de 28 de ani a apărut în fața instanței din Wiener Neustadt, acuzat că ar fi ucis cu o violență extremă o femeie de 81 de ani din Baden, considerată de el „ca o bunică adoptivă“. Procurorii vorbesc despre „17 lovituri devastatoare în zona capului“, despre urme ADN clare și un posibil motiv financiar. Tânărul respinge acuzațiile și spune că stă „pe nedrept în închisoare“.

Procesul care a atras atenția întregii Austriei a început marți la Tribunalul Regional din Wiener Neustadt. În centrul acestuia se află moartea unei femei de 81 de ani, ucisă în februarie în Baden prin lovituri repetate cu un obiect dur. 

Potrivit procurorilor, tânărul de 28 de ani, originar din România și stabilit de mulți ani în Austria, o cunoștea pe victimă încă din copilărie. Femeia l-ar fi tratat ca pe un nepot, iar el o vizita frecvent. Cu toate acestea, anchetatorii susțin că tocmai această relație apropiată ar fi devenit fatală pentru pensionară.

În noaptea de 10 februarie, acuzatul ar fi mers la apartamentul acesteia înarmat cu presupusa armă a crimei. După ce femeia i-a deschis ușa, ar fi lovit-o imediat în zona capului, provocându-i primul traumatism major. Victima ar fi căzut la pământ, iar în încercarea de a se adăposti într-o nișă, suspectul ar fi tras-o de picioare și i-ar mai fi aplicat cel puțin 16 lovituri violente.

După crimă, potrivit procurorilor, bărbatul s-ar fi spălat pe mâini și ar fi curățat arma în chiuveta din bucătărie, apoi ar fi șters totul cu un prosop de vase și ar fi așezat un scaun lângă trupul neînsuflețit înainte de a părăsi locuința.

Urme care îl incriminează: ADN, amprente, pași și… părul pisicii

Procurorii susțin că bărbatul „a lăsat numeroase urme“ în apartament. Printre acestea:

-ADN pe corpul victimei

-ADN în bucătărie, pe prosopul cu care s-ar fi șters

-urme de încălțăminte pe podea

-păr de pisică găsit pe victimă , pisica aparținând acuzatului

Tânărul a fost reținut pe 12 martie, la locuința sa din Baden. Anchetatorii cred că mobilul crimei ar fi fost unul financiar: femeia nu avea moștenitori direcți, iar acuzatul ar fi fost interesat de apartamentul ei situat într-o zonă excelentă.

„Din punctul meu de vedere, este un vânător de moșteniri“, a declarat procurorul. Pensionara ar fi intuit intențiile tânărului și l-ar fi exclus din orice plan succesoral, fapt care, cred anchetatorii , ar fi dus la crimă.

Apărarea contestă dovezile: „Nu sunt probe, doar indicii“

Avocații apărării au afirmat în fața instanței că nu există nicio probă directă și că toate elementele invocate de procuratură sunt doar indicii.

Ei au prezentat un raport IT conform căruia, în noaptea crimei, românul ar fi fost acasă: ar fi vorbit la telefon, ar fi scris un e-mail angajatorului și ar fi folosit aplicații și rețele sociale. Avocații au argumentat că, în astfel de situații, un criminal ar fi fugit imediat, nu și-ar fi continuat activitatea online.

De asemenea, au sugerat că urmele ADN ar fi putut ajunge în apartament prin intermediul altor persoane, inclusiv prin mama inculpatului, care o vizita pe femeie. Avocații au subliniat și că profilul pantofilor identificați la locul crimei nu corespunde cu încălțămintea tânărului.

Un alt element controversat: analiza ADN asupra părului de pisică nu a putut confirma dacă provine de la animalul inculpatului.

Mărturia acuzatului: „Eram acasă. Ea era ca bunica mea“

Tânărul român a declarat în fața judecătorilor că „stă nevinovat în închisoare“. El a insistat că victima era pentru el „ca o bunică“ și moartea ei l-a afectat profund.

În declarația sa, a susținut că în seara de 9 februarie a mers în blocul unde locuia femeia pentru a-și vizita familia, apoi ar fi ieșit la o plimbare cu un cunoscut și câinele acestuia, în jurul orei 20.30. După aceea, spune că s-a întors acasă și nu a mai ieșit până a doua zi.

Această versiune contrazice declarația inițială dată poliției, când, în calitate de martor, ar fi spus că s-a culcat și s-a trezit abia la ora 11.00 a doua zi.

Deși tânărul a afirmat în instanță că „a stat mereu bine cu banii“, procurorii au prezentat extrase din cont care arată datorii acumulate în urma unor sume mari pierdute la pariuri sportive online.

La mijlocul lunii februarie el se afla în concediu medical și a primit între timp și o notificare de concediere.

Martorii apropiați victimei au declarat că femeia era convinsă că tânărul spera să îi moștenească apartamentul, lucru care ar fi deranjat-o profund. Aceștia au afirmat că era limpede că proprietatea urma să îi revină fiului unei prietene apropiate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel