Un român căutat de poliție a încercat să fugă din țară ascuns în portbagaj

Liviu Ludovic / 16 sep 2022, 17:44

Un român căutat în țară pentru a ispăși o pedeapsă cu închisoarea a fost depistat în timp ce încerca să treacă granița ascuns în portbagajul unei mașini. 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse privative de libertate, care intenționa să treacă fraudulos frontiera, ascuns în portbagajul unui autoturism. 

În data de 16.09.2022, în jurul orei 02.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-au prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni români, călătorind cu un autoturism înmatriculat în România.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, a fost descoperit, ascuns în portbagaj, un bărbat.

Persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări suplimentare. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul depistat ascuns este cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, iar pe numele său era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani, pentru săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar cu privire la cei doi cetățeni români se fac cercetări, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0