Un migrant român în vârstă de 30 de ani a suferit răni serioase după ce a căzut de la câțiva metri înălțime în timp ce încerca să ajungă pe teritoriul Statelor Unite. Incidentul s-a produs luni, în zona Ocotillo – Cerro del Centinela, din apropierea orașului Mexicali, în Baja California.
Potrivit autorităților locale, bărbatul a suferit o fractură la gleznă și leziuni la nivelul spatelui. Intervenția de salvare a fost realizată în colaborare de Garda Națională, pompieri și echipajele Crucii Roșii mexicane, după ce personalul Patrulei de Frontieră americane a alertat autoritățile din Mexic cu privire la migrantul accidentat.
„Din fericire, am reușit să ajungem la persoana respectivă cu sprijinul Gărzii Naționale, care a transportat-o către ambulanță. A fost nevoie să o cărăm aproximativ 120 de metri până la locul în care se afla autospeciala noastră”, a declarat César Bojórquez, coordonatorul Crucii Roșii.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul General din Mexicali. Pe lângă rănile suferite, acesta era și deshidratat, însă medicii au precizat că starea lui nu îi pune viața în pericol, fiind stabilizat rapid.
Autoritățile presupun că migrantul se afla în zonă încă de luni dimineață, scrie publicația Kion Central Coast.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

