Un român a oprit TIR-ul într-un service din Germania, dar mecanicii au sunat imediat la poliție

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Un camion cu frâne complet defecte, care urma să plece spre România, a fost oprit la timp de polițiștii din Hessa, după ce mecanicii unui atelier din Altenstadt au semnalat pericolul. Vehiculul a fost reparat pe loc, iar autoritățile avertizează că presiunea economică nu trebuie să primeze în fața siguranței rutiere. 

Un camion aflat într-o stare tehnică extrem de periculoasă a fost oprit la timp de polițiștii din Hessa de Sud-Est, după ce mecanicii unui atelier din Altenstadt au descoperit că vehiculul nu mai avea frâne funcționale.

Potrivit publicației Op-onlie.de, incidentul a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, când șoferul, care intenționa să își continue călătoria spre România, a adus camionul cu semiremorcă pentru reparații.

La verificări, polițiștii au constatat că plăcuțele de frână de pe punțile spate erau complet uzate, iar discurile de frână prezentau urme severe de deteriorare, ceea ce ducea la contact metal pe metal. Această defecțiune nu doar că făcea imposibilă frânarea, dar putea genera o acumulare extremă de căldură și, în situații limită, chiar incendii.

 

Șoferul era presat să plece spre România

 

În ciuda riscurilor majore, șoferul, aflat, potrivit autorităților, sub presiunea clientului său, era hotărât să pornească la drum. Numai intervenția unei patrule și discuțiile cu compania de transport au dus la oprirea cursei și la repararea completă a sistemului de frânare în atelier.

„Acest caz arată cât de periculoase pot fi defecțiunile tehnice ale vehiculelor de mare tonaj, mai ales atunci când considerentele economice primează în fața siguranței”, au transmis reprezentanții poliției din Hessa de Sud-Est, care au reamintit că astfel de probleme sunt frecvent implicate în accidente grave.

Doar câteva zile înainte, polițiștii din regiunea Wetterau opriseră un alt camion aflat în pericol de răsturnare, semnalând o problemă tot mai des întâlnită în transportul rutier greu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel