Un român a călcat un bărbat cu mașina, apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat să pară că a murit în somn

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Caz incredibil! Un român a fost lovit de o mașină, iar din câte se pare, în urma leziunilor suferite a decedat. Bărbatul care l-a lovit, un vecin de-l său, l-a dus apoi acasă și l-a așezat pe pat, să pară că moartea a survenit natural.

Marcel R., 50 de ani, din comuna suceveană Ostra, a fost găsit mort în pat, pe data de 7 ianuarie, de doi vecini care veniseră să-i aducă mâncare, îndemnai, se e pare, chiar de autorul accidentului. Bărbatul fusese văzut ultima dată cu 2 zile înainte, informează Ziar de Suceava.

Ancheta declanșată în acest caz a faptul că bărbatul fusese lovit de o mașină, iar șoferul – care îl cunoștea, știa unde stă și că locuiește singur – l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit din cauze naturale.

Autorul accidentului nu numai că nu a anunțat poliția, dar și-a văzut liniștit de treburile lui, iar după două zile i-ar fi trimis pe cei doi bărbați cu mâncare, ca să se convingă că Marcel era mort.

În urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul murise, de fapt, în urma unui accident rutier, prezentând mai multe leziuni specifice.

 

„În urma investigațiilor desfăşurate de către polițiștii din Frasin şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale s-a stabilit faptul că decesul ar avea la origine leziunile suferite de acesta în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 5 ianuarie 2021, autor fiind Liviu Laurenţiu P. (21 de ani), din comuna Ostra, motiv pentru care cercetările au fost preluate de către Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului.

În seara zilei de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, Liviu Laurenţiu P., în timp ce conducea autoutilitara Mercedes - Benz Vito, pe DJ 177A, pe raza localităţii Ostra, având direcţia de deplasare Frasin către Broşteni, din cauza conducerii imprudente, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic pe timp de noapte şi în condiţii de drum în curbă la stânga, a acroşat lateral cu partea dreaptă a vehiculului pe pietonul Marcel R., care se deplasa sinuos pe marginea părţii carosabile a sensului de mers Frasin către Broşteni, având aceeaşi direcţie de deplasare, proiectându-l pe acostamentul din partea dreaptă, lângă parapetul de protecţie din beton.

După producerea impactului, Liviu Laurenţiu P. a oprit autovehiculul, a coborât şi s-a îndreptat către victimă, moment în care a decis să şteargă urmele accidentului rutier şi să părăsească locul faptei, urcând pietonul în duba autoutilitarei şi transportându-l la domiciliul acestuia, unde l-a lăsat pe bărbat fără nici o supraveghere şi fără a solicita deplasarea unui echipaj medical pentru a-i acorda îngrijirile medicale necesare, precum şi fără a sesiza evenimentul în cauză organelor de poliţie, fapt ce a dus ulterior la decesul acestuia, cu intenţia clară de a-şi ascunde faptele şi de a induce în eroare organele de anchetă.

Mai mult, din momentul producerii accidentului rutier şi până în data de 7 ianuarie 2021, în jurul orei 11.15, când l-a apelat pe Pavel R., vecinul victimei, iar sub pretextul fals că ar avea nevoie de un baros de la locuinţa victimei, l-a trimis la locuinţa acesteia pentru a vedea starea în care se află aceasta, astfel aflând că Marcel R. a decedat, după care, fără a-i aduce la cunoştinţă cele întâmplate tatălui său, Ionel O., a ascuns faptul că leziunile suferite de victimă au fost produse în urma accidentului rutier, lăsându-l pe acesta să demareze activităţile de înmormântare a victimei, fiind persoana care urma să se ocupe de acest lucru, tocmai pentru a ascunde urmele infracţiunii“, transmit polițiștii suceveni.  

Liviu Laurenţiu P.a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel