Un magazin de bijuterii din Veszprém, jefuit în 33 de secunde: doi români și complicii lor au spart vitrinele cu ciocanele

un-magazin-de-bijuterii-din-veszprem--jefuit-in-33-de-secunde--doi-romani-si-complicii-lor-au-spart-vitrinele-cu-ciocanele_54155800
Un magazin de bijuterii din Veszprém, jefuit în 33 de secunde, doi români și complicii lor au spart vitrinele cu ciocanele. Foto - pixabay.com
Procuratura Generală Győr propune majorarea pedepsei în cazul celor roi români, acuzați că au jefuit, în anul 2020, un magazin de bijuterii din Veszprém.

Potrivit faptelor, doi români și patru complici necunoscuți au comis infracțiunea în după-amiaza zilei de 4 noiembrie 2020, într-un magazin de bijuterii din Veszprém. Hoții și-au acoperit fața cu măști și glugi, s-au înarmat cu ciocane și un baros și au mers la magazinul de bijuterii.

Acolo, au spart vitrinele și au început să adune bijuteriile în pungi. Vânzătorul a încercat să-i  împiedice, așa că s-a luptat cu unul dintre hoți, care l-a lovit pe umăr cu mânerul ciocanului.

Atacul a durat 33 de secunde, după care inculpații și însoțitorii lor au fugit de la fața locului. Cei doi români au fost capturați în România, iar apoi au fost predați autorităților maghiare.

Tâlharii au luat bijuterii în valoare de 11.683.909 HUF (153.141 RON) și au provocat pagube în valoare de 3.447.610 HUF (45.187,82 RON), spărgând vitrinele magazinului și deteriorând bijuteriile care au căzut.

Tribunalul Veszprém i-a condamnat pe inculpații români la 9 ani și 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhări și vandalism. În plus, i-a expulzat de pe teritoriul Ungariei pentru 10 ani. Împotriva sentinței, procurorul a  declarat  recurs pentru agravarea pedepselor inculpaților. 

Procuratura Generală Győr consideră că este justificată agravarea pedepsei inculpaților care au antecedente penale. Procedura continuă în a doua instanță în fața Curții de Apel Győr.

Alte știri de interes
x close