Un înalt comandat militar din Iran a ameninţat Statele Unite cu „o răzbunare şi mai dură”, după atacul cu rachete

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

De la Teheran vin în continuare declaraţii belicoase. Un înalt comandat militar iranian a ameninţat Statele Unite, cu „o răzbunare şi mai dură, în curând”, după atacul cu rachete.

Un altul a spus că vor fi şi altele, până când trupele americane vor părăsi regiunea. Pe de altă parte Camera Reprezentanţilor votează astăzi o rezoluţie prin care intenţionează să limiteze puterile preşedintelui american de a declara un eventual război împotriva Iranului, fără aprobarea prealabilă a Congresului.

Iranul a ripostat acum două nopţi, cu rachete asupra unor baze din Irak unde se aflau şi soldaţi americani, fară să facă victime, însă. Teheranul a avut aceeaşi justificare în mesajul către ONU - a fost un act de auto-aparare.

Într-o scrisoare adresată celor de la ONU, Statele Unite au justificat uciderea generalului iranian Qasem Soleimani - drept un act de auto-apărare.

Preşedintele Trump nu a spus nimic despre noi lovituri militare, dar a anunţat în schimb noi sancţiuni împotriva Iranului.

Totuşi, vice-preşedintele american Mike Pence susţine că, potrivit informaţiilor obţinute de la serviciile secrete, Teheranul ar fi cerut miliţiilor sale să nu atace ţinte americane

Între timp, la Washington, congresmanii caută să limiteze puterile preşedintelui de a declanşa un război. Mulți dintre ei - inclusiv din partidul lui Trump, nu sunt convinși că existau dovezi serioase care să justifice eliminarea generalului Soleimani, arhitectul operaţiunilor externe ale Iranului în Orientul Mijlociu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel