Un autocar cu copii, implicat într-un accident rutier în Franța. Şaisprezece victime au ajuns la spital

un-autocar-cu-copii--implicat-intr-un-accident-rutier-in-franta--saisprezece-victime-au-ajuns-la-spital
Un autocar cu copii, implicat într-un accident rutier în Franța. Şaisprezece victime au ajuns la spital. Sursa foto: leparisien.fr
Un autocar, în care se aflau mai mulți copii, care se întorceau dintr-o tabără de vară, a fost implicat într-un accident în sudul Franţei, relatează DPA.

Accidentul rutier grav a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:45, pe N85, în apropiere de orașul Corps, în Isère. Este vorba despre un autobuz, care transporta copiii de școală primară din Sceaux, în Hauts-de-Seine, care se întorceau dintr-o tabără de vacanță din Hautes-Alpes și urma să ajungă la gara Grenoble, pentru a lua trenul spre Paris, scrie Le Peparisien.

Din motive necunoscute, autocarul a părăsit carosabilul în apropiere de satul Corps şi a coborât pe pantă până într-un curs de apă. Cu toate acestea, autobuzul a rămas pe roţi şi nu s-a răsturnat. 

Şoferul autocarului şi o femeie aflată la bord au fost răniţi grav şi transportaţi cu elicopterul la un spital din Grenoble. Treisprezece copii şi o altă persoană au fost rănite uşor.

Autocarul ar fi trebuit să transporte 40 de copii după o săptămână într-o tabără de vacanţă la gara din Grenoble, de unde grupul urma să revină la Paris.

Alte știri de interes
x close