Denisa Maria Adas, o româncă în vârstă de 30 de ani stabilită temporar în Italia, este dată dispărută în orășelul Prato, într-un caz care ridică numeroase semne de întrebare. Potrivit publicației locale Notizie di Prato, ultima apariție confirmată a tinerei datează din seara de 16 mai, când a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unei pensiuni din Via Ferrucci, în jurul orei 20:45.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 23:30, Denisa le-a transmis prietenelor sale, într-un mesaj pe un grup de chat, că s-a întâlnit cu un bărbat periculos și că se teme pentru viața ei. De atunci, nu a mai fost văzută.
Dispariția a fost semnalată autorităților, iar Parchetul din Prato a deschis o anchetă penală pentru suspiciunea de răpire. Ancheta se desfășoară pe mai multe piste, iar camerele de supraveghere din zonă sunt analizate în detaliu. Familia Denisei a primit recent două fotografii în care tânăra ar fi fost surprinsă în gara centrală din Prato, însă imaginile s-au dovedit a fi false alarme.
Din camera Denisei lipsesc două trolere
Elementele descoperite la pensiune sporesc suspiciunile în jurul dispariției. Cheile camerei în care era cazată au fost găsite în ușă, sugerând o plecare temporară. Mașina sa, un Fiat 500 roșu, este încă parcată în spatele clădirii. Din cameră lipsesc cheile mașinii, două trolere, o pătură și geanta ei. Presa italiană relatează că Denisa plătise parcarea mașinii pentru perioada 12–18 mai, dată la care ar fi trebuit să se întoarcă la Roma.
Activitatea de la pensiunea unde a stat tânăra ridică de asemenea semne de întrebare. Jurnaliștii italieni au relatat că locuitorii din zonă au observat frecvent un flux suspect de persoane. „Observam multe fete foarte machiate intrând și ieșind. Le vedeam câteva zile, apoi plecau, altele le luau locul. Era clar ce făceau acolo, deși nu au creat niciodată probleme”, a declarat un localnic. Pensiunea, aflată la etajul al doilea al unei clădiri, este administrată de doi cetățeni italieni, iar camerele de supraveghere din interior nu funcționează.
Denisa Maria Adas lucra ca escortă și model
Denisa Maria Adas lucra ca escortă și model, iar în unele anunțuri online apărea sub numele „Alexandra Ada”. Potrivit presei italiene, ea se afla într-un turneu în mai multe orașe din Italia, printre care Bologna, unde ar fi trebuit să ajungă până pe 24 mai. În trecut, a mai fost cazată la aceeași pensiune din Via Ferrucci. De regulă, locuia în Roma și, conform unei prietene, urma să revină acolo pe 18 mai.
Ultimul bărbat cu care a fost văzută Denisa a fost audiat de anchetatori și ar fi reușit să-și dovedească alibiul. Totuși, mesajul transmis de tânără în seara dispariției sugerează că se simțea amenințată.
Locuitorii din zonă descriu pensiunea ca pe un „hotel cu ora”, frecventat de diverse persoane, într-un mediu aparent discret, dar cu unele incidente minore în zona din spatele clădirii. Autoritățile italiene tratează cazul cu maximă seriozitate și fac apel la public pentru orice informație care ar putea duce la găsirea Denisei Maria Adas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News