UE vrea lege prin care să interzică ținerea animalelor din ferme în CUȘCĂ

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Comisia Europeană va propune eliminarea treptată a cuștilor pentru animalele de fermă, dând curs astfel inițiativei cetățenești europene (ICE) „Să punem capăt erei cuștii”, susținută de peste 1 milion de cetățeni din întreaga UE.

În răspunsul său la inițiativă, Comisia prezintă planuri pentru o propunere legislativă până în 2023, prin care se urmărește interzicerea cuștilor pentru o serie de animale de fermă. Propunerea va face parte din procesul de revizuire a legislației privind bunăstarea animalelor în cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, proces care se află în desfășurare.

„Această inițiativă cetățenească reflectă cererea de tranziție către sisteme agricole mai etice și mai durabile, ceea ce presupune o revizuire a normelor UE existente în materie de bunăstare a animalelor. Răspunsul la această cerere din partea societății reprezintă o prioritate majoră pentru Comisie, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Strategiei și al Pactului verde european”, se arată într-un comunicat al CE.

Conform acestuia, deși toate animalele de fermă beneficiază de legislația actuală privind protecția animalelor, numai găinile ouătoare, puii de carne, scroafele și vițeii fac obiectul normelor privind plasarea în cuști.

Găinile, scroafele și vițeii, fără cuști

 

Propunerea Comisiei va viza, în mod deosebit animalele care fac deja obiectul legislației (găinile ouătoare, scroafele și vițeii) și alte animale menționate în ICE: iepuri, puicuțe, găini ouătoare pentru reproducere, pui de reproducție pentru puii de carne, prepelițe, rațe și gâște. Pentru aceste animale, Comisia a solicitat deja Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară să completeze dovezile științifice existente în vederea stabilirii condițiilor necesare pentru interzicerea cuștilor.

În cadrul strategiei sale „De la fermă la consumator”, Comisia s-a angajat deja să propună o revizuire a legislației privind bunăstarea animalelor, inclusiv în ceea ce privește transportul și creșterea, legislație care face în prezent obiectul unei verificări a adecvării care urmează să se încheie în vara anului 2022.

Concomitent cu revizuirea legislației și în scopul înlesnirii unei tranziții către o agricultură fără cuști, care să fie echilibrată și viabilă din punct de vedere economic, Comisia va încerca să identifice măsuri de sprijin specifice în domenii de politică conexe considerate esențiale, cum ar fi comerțul și cercetarea și inovarea. În special, noua politică agricolă comună va oferi sprijin financiar și stimulente – cum ar fi noul instrument de programe ecologice – pentru a-i ajuta pe fermieri să-și modernizeze unitățile, astfel încât acestea să țină mai mult seama de bunăstarea animalelor și să corespundă noilor standarde.

În plus, potrivit CE, statele membre pot recurge la Fondul pentru o tranziție justă și la Mecanismul de redresare și reziliență pentru a oferi sprijin fermierilor în procesul de adaptare la sistemele fără cuști.

„Întrucât încetarea utilizării cuștilor va necesita modificări ale sistemelor agricole actuale, Comisia va analiza implicațiile socioeconomice și de mediu ale măsurilor ce urmează a fi adoptate, precum și beneficiile aduse în ceea ce privește bunăstarea animalelor în cadrul unei evaluări a impactului prevăzută a fi încheiată înainte de sfârșitul anului 2022. În acest context, cel târziu până la începutul anului 2022 va fi organizată o consultare publică. Comisia va evalua în ce măsură eforturile menite să ducă la intrarea în vigoare a legislației propuse începând cu 2027 au sorți de izbândă”, se mai arată în comunicat.

„Animalele sunt ființe sensibile și ne revine răspunderea de ordin moral și cetățenesc de a ne asigura că acest lucru se reflectă la nivelul condițiilor existente la ferme. Răspunsul de astăzi reprezintă un pas important către o revizuire ambițioasă a legislației privind bunăstarea animalelor în cursul anului 2023, ceea ce a reprezentat o prioritate de când mi-am preluat mandatul. Angajamentul nostru este limpede: eliminarea treptată a cuștilor pentru animalele de fermă va face parte din măsurile pe care le vom întreprinde în cadrul strategiei și va conduce la sisteme agricole și alimentare mai durabile. Sunt hotărâtă să mă asigur că UE își păstrează rolul de pionier în materie de bunăstare a animalelor pe plan mondial și că ne ridicăm la nivelul așteptărilor societății”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel