UE blochează activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de extrerne Serghei Lavrov (sursă oficială)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Uniunea Europeană a decis vineri blocarea tuturor activelor preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, şi ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat agenţiei Reuters un oficial european.

Sub rezerva anonimatului, sursa respectivă a dezvăluit că ambasadorii statelor membre ale UE au decis sancţionarea personală a liderului de la Kremlin şi a şefului diplomaţiei de la Moscova chiar înainte de aprobarea următorului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invadarea Ucrainei.

Cu puţin timp înainte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ceruse Uniunii să sancţioneze Rusia mai rapid şi mai drastic.

Oficialul citat de Reuters susţine că "ne mişcăm cât de repede putem" şi a adăugat că ar putea fi decise sancţiuni şi împotriva altor oligarhi ruşi, care nu au fost afectaţi până acum de măsurile luate de UE.

UE blochează activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de extrerne Serghei Lavrov



Miniştrii de externe din cele 27 de ţări din Uniune urmează să se reunească la ora 14.00 GMT (16.00 ora României) pentru a stabili detaliile pachetului de sancţiuni convenit deja în principiu de şefii de state şi de guverne europeni, la un summit de urgenţă care a avut loc în cursul dimineţii.

Miniştrii de Externe din ţările UE au decis vineri ca activele deţinute de Vladimir Putin şi de Serghei Lavrov în spaţiul comunitar să fie blocate, afirmă funcţionari de la Bruxelles citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.

Decizia urmează să fie confirmată printr-un anunţ oficial al Consiliului Uniunii Europene.

Aceste propuneri au fost discutate de liderii Uniunii Europene cu ocazia summitului Consiliului European, desfăşurat joi seară. Liderii ţărilor din cadrul Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au condamnat vehement, cu ocazia summitului de la Bruxelles, atacul armatei ruse asupra Ucrainei şi au decis impunerea de sancţiuni "masive" şi "severe" împotriva Rusiei.

La rândul său, preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat, joi seară, sancţiuni "severe" împotriva Rusiei, acuzându-l pe omologul său rus, Vladimir Putin, că "a ales războiul", astfel că va suporta "consecinţele".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel