Guvernul ucrainean a comunicat vineri că a deschis nouă coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localităţile Mariupol, Energodar, Berdiansk, Melitopol, Rubejnoie, Nijnee, Severodoneţk, Popasna şi Lisiciansk, relatează EFE.
Un anunţ în acest sens a fost făcut de către vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, ministru responsabil de reintegrarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei, într-un mesaj pe Telegram, în care a indicat şi traseele respective.
Astfel, locuitorii din Mariupol, Energodar, Berdiansk şi Melitopol vor fi evacuaţi în Zaporijie, iar locuitorii din Rubejnoie, Nijnee, Severodoneţk, Popasna şi Lisiciansk, la Bahmut.
Referitor la coridoarele spre Zaporojie, ea a subliniat că primele două au fost autorizate pentru autoturisme particulare, în timp ce din Berdiansk şi Melitopol oamenii se pot evacua şi cu autobuze.
Pe de altă parte, agenţia ucraineană de presă Ukrinform a transmis că în total 1.458 de persoane au fost evacuate joi prin trei coridoare umanitare din Mariupol, Melitopol şi Energodar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Cum a ajuns un român din Italia notar de ocazie, cu acte false. A păcălit zeci de oameni
Bogdan Bolojan /
03 sep 2025, 13:48
Un român stabilit de mai mulți ani în Italia a fost reținut și plasat în arest preventiv la Verona, după ce autoritățile au descoperit că acesta continua să practice, în mod ilegal, activitatea de notar, deși îi fusese interzis în mod expres printr-o decizie a instanței. Guardia di Finanza, poliția financiară italiană, a pus în aplicare ordinul emis de Parchetul din Verona, care monitoriza cazul încă din primăvara anului trecut, când individul fusese anchetat pentru fapte deosebit de grave: falsificarea de sigilii publice, utilizarea de documente contrafăcute și confecționarea de instrumente menite să imite autentificările oficiale.