Tudorel Toader, pus la ZID de studenţi, după ce şi-a anunţat candidatura: "Dă dovadă de ÎNDRĂZNEALĂ"

Andreea Cosma |
Data publicării:
sursa foto: ligastudentilor.net
sursa foto: ligastudentilor.net

Tudorel Toader are embargou din partea studenţilor pentru a candida din nou la funcţia de rector al Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Liga Studenţilor din Iaşi reclamă gravele "prejudicii de imagine pe care le-a adus primei universități din țară, imaginii nefaste pe care o are în spațiul public românesc, comportamentelor sale totalitare și folosirea funcției universitare în scop personal", potrivit unui comunicat emis de asociaţia de studenţi.

Aceştia mai susţin că "prin anunțarea publică a faptului că va menține aceeași echipă de prorectori și decani, Toader a transmis practic că „jocurile sunt deja făcute”, omorând astfel democrația universitară".

De asemenea, studenţii spun că imaginea universităţii a fost grav afectată în mandatul de ministru al Justiţiei lui Tudorel Toader, fiind asociat cu guvernarea "toxică" PSD-ALDE și cunoscut drept un "constant luptător împotriva independenței justiției, autorul unor decizii și acte normative controversate și contestate de o parte semnificativă a populației, transformându-l în una dintre cele mai detestate persoane publice din România ultimilor ani".

LS Iaşi mai acuză că sub conducerea lui Tudorel Toader, "calitatea învățământului și vizibilitatea științifică a Universității „Cuza” a scăzut în mod constant" şi că a folosit funcția universitară și ministerială pentru a-și promova membri ai familiei sau pentru a promova persoane apropiate sau loiale lui, în detrimentul unor profesioniști care au ales să îl critice sau, cel puțin, să nu îl susțină.

"Atitudinea sa totalitară prin care a ales să își exercite funcțiile (de rector și de ministru), pune mari semne de întrebare cu privire la calitalitatea sa morală de a conduce în continuare destinele universității. Comentariile negative pe pagina sa de socializare sunt șterse, a refuzat să acrediteze jurnaliștii critici la adresa domniei sale, a restricționat accesul studenților în cadrul unor întâlniri academice, a folosit în mod abuziv serviciul de pază al universității și a creat o rețea de bully-ing academic prin care toți opozanții săi sunt supuși unui proces de detractare continuă în rândul studenților, în special, dar și al comunității academice, în general. Aducem aici în vedere și faptul că, inițial, a interzis membrilor Senatului UAIC să se abțină de la vot, încercând să-i constrângă să voteze fie pro, fie contra inițiativelor sale", se mai arată în comunicatul Ligii Studenţilor din Iaşi.

Aceştia au amintit şi faptul că Toader este coordonatorul tezei de doctorat în drept a lui Codruț Olaru, vicepreședinte CSM, care s-a dovedit a fi plagiată cel puțin în proporție de 45%, în urma unei analize a jurnalistei Emilia Șercan. 

Prin urmare, Liga Sudenților consideră nelegitimă candidatura lui Tudorel Toader, "care nu are nici statura morală, nici viziunea managerială, nici imaginea publică și  nici capacitatea necesară readucerii Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, măcar în primele 1000 de universități ale lumii, recuperând, astfel, cele 300 de poziții pierdute în clasamentele internaționale, precum și reparării imaginii și prestigiului moral al instituției în urma acțiunilor sale reprobabile".

"Domnul Tudorel Toader dă dovadă de îndrăzneală anunțându-și candidatura pentru cel de-al doilea mandat de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în contextul în care protestele împotriva domniei sale au fost constante, atât din partea studenților și a profesorilor universității, cât și la nivelul întregii societăți civile. Încurajăm cadrele didactice care conservă spiritul moral și intelectual al universității să îl contra-candideze, salvând astfel imaginea universității. Trebuie să înțelegem că universitatea este în pericolul de a-și pierde definitiv prestigiul și capacitatea de a forma o elită studențească. Nu ne putem lăsa intimidați de domnul Tudorel Toader și de „slujitorii” lui. Universitatea nu este proprietatea personală a rectorului Toader, iar depunerea candidaturii pentru poziția de rector sau de decan este posibilă pentru orice cadru didactic al Universității „Alexandru Ioan Cuza” ce îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentele instituției. Tudorel Toader nu trebuie lăsat să omoare democrația universitară prin jocuri de culise!" a declarat Diana-Alexandra Cristea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel