Tudorel Toader mai vrea un MANDAT: "Îmi depun candidatura"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Tudorel Toader a anunţat că își dorește un nou mandat în funcția de rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza. Fostul ministru al Justiției a precizat că nu trebuie confundată funcţia deținută în Guvern cu cea de la Universitate. 

"Am avut ședința Consiliului de Administrație al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Consiliul de Administrație însemnând rector, prorectori, decani, directorul Institutului de Științe Interdisciplinare, directorul general. Am prezentat planul operațional, plan care presupune modalitățile concrete de punere în aplicare a programului managerial. Noi suntem conștienți de faptul că mai avem o perioadă scurtă din mandatul în care ne aflăm. Și atunci, în acest context, dar nu sub – să spunem – circumstanțele respective, am anunțat faptul că îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de rector", a declarat Tudorel Toader pentru edupedu.ro.

"Le-am mai spus că apreciez activitatea pe care au desfășurat-o, pentru că eu chiar cred că sunt multe reușite la nivelul universității în timpul acestui mandat, iar acele reușite nu mi le asum eu, le-am facut eu... Echipa, care înseamnă rector, prorectori, decani. În contextul ăsta, am anunțat 2 lucruri: 1. personal privind faptul că îmi depun candidatura. 2. intenția faptului că, dacă voi fi ales evident în funcția de rector, intenționez să continui activitatea executivă la nivelul universității în principal cu actuala structură de conducere: prorectori și decani. Să nu confundăm perioada cât am fost suspendat din funcția de rector și mă aflam ca ministru al Justiției, cu funcția de rector. Sunt demnități diferite, competențe diferite, perioade de exercitare diferite", a mai spus Toader.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel