Trupul dispărut al Andreei Rabciuc ar fi fost găsit nu departe de locul dispariției. Enigma pare rezolvată

italia--scheletul--gasit-la-roma-de-niste-muncitori--ar-apartine-andreei-rabciuc--politia-va-face-un-test-adn
Ancheta privind moartea Andreei Rabciuc a fost închisă: acuzațiile de omor și răpire, retrase
Cadavrul unei fete a fost găsit în Montecarotto. Presa italiană relatează că este posibil să fie al Andreei Rabciuc, tânăra de 29 de ani care a dispărut pe 12 martie 2022 după o petrecere la o fermă de la țară. 

Cadavrul, într-o stare avansată de descompunere, a fost găsit într-o fermă părăsită, nu departe de locul dispariției și lângă Via Montecarottese.

Îmbrăcămintea prezentă ar fi similară cu cea a fetei de origine română, care locuia în Vallesina împreună cu mama ei. Dar pentru a fi siguri ca acest cadavru este al Andreei, investigații suplimentare vor fi făcute de anchetatori. La fața locului, împreună cu Poliția Științifică, a fost prezent și procurorul Ancona Irene Billotta.

Pe 12 martie 2022, tânăra de 29 de ani se certase cu iubitul ei Simone Ligresti, in varsta de 27 de ani și a părăsit petrecerea de la fermă, unde erau prezenți de asemenea o prietenă și proprietarul imobilului. De atunci s-a pierdut orice urmă a sa. Singura persoană cercetată pentru o posibilă crimă a fost iubitul tinerei românce.

Dispariția Andreei Rabciuc, subiect de cancan în Italia

Inițial s-a crezut că ar fi fost vorba despre o răpire. Dispariția româncei a provocat o adevărată controversă în Italia, existând mai multe piste. Emisiunea de la Rai 3 Chi l'ha visto a prezentat mai multe episoade cu dispariția tinerei românce. 

Ciudățenia cazului constă în faptul că după lungi și repetate căutări în zona unde a avut loc petrecerea, fără succes, trupul neînsuflețit a fost găsit acum la o aruncătură de băț de locul dispariției. Și totuși încă nu este oficial că îi aparține Andreei Rabciuc, relatează Cronachemarche.it. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close