Administrația americană condusă de președintele Donald Trump a anunțat introducerea unui tarif vamal de 25% pentru produsele provenite din Republica Moldova, măsura urmând să intre în vigoare la 1 august 2025. Decizia a fost comunicată oficial printr-o scrisoare adresată președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Noul tarif se înscrie într-o strategie comercială mai amplă a Washingtonului, care vizează reașezarea relațiilor economice cu state considerate de administrația Trump ca având politici comerciale dezechilibrate. Pe lista țărilor afectate, alături de Republica Moldova, se regăsesc și Algeria, Brunei, Irak, Libia și Filipine. Conform planului american, tarifele aplicate variază între 20% și 30%, în funcție de fiecare stat.
Guvernul de la Chișinău a confirmat primirea notificării oficiale, menționând că nivelul tarifar stabilit, de 25%, este inferior propunerii inițiale avansate de SUA în urmă cu trei luni, când Washingtonul sugera un tarif de 31%.
Ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a catalogat măsura drept parte a unui „context comercial global complicat” și a dat asigurări că autoritățile moldovenești depun eforturi pentru a reduce impactul deciziei asupra economiei naționale.
„SUA s-au situat anul trecut pe locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 2,5%. Totuși, exporturile noastre către SUA au scăzut cu 40% în ultimele luni”, a precizat ministra într-o postare pe rețelele sociale.
Doina Nistor a mai adăugat că guvernul va continua dialogul cu partea americană, precum și cu producătorii locali, în vederea identificării unor soluții care să susțină competitivitatea exporturilor moldovenești. În același timp, Republica Moldova intensifică eforturile de diversificare a piețelor externe, vizând în special Uniunea Europeană, unde sunt direcționate deja aproximativ 75% din exporturile țării.
În scrisoarea transmisă președintei Maia Sandu, Donald Trump motivează introducerea noilor tarife prin necesitatea unui „comerț echitabil”, precizând că nivelul de 25% este „mult mai mic decât cel necesar pentru a elimina deficitul comercial” dintre cele două țări. Liderul de la Casa Albă consideră acest deficit o „amenințare majoră pentru economia și securitatea națională” a Statelor Unite.
Totodată, Trump acuză politicile tarifare și netarifare practicate de Chișinău în ultimii ani, pe care le consideră responsabile pentru dezechilibrul comercial actual, calificat drept „nesustenabil”.
În același document, președintele american îi încurajează pe investitorii moldoveni să își relocheze producția direct pe teritoriul SUA, precizând că în aceste cazuri nu se vor aplica tarife vamale. El promite că aprobările pentru investiții vor fi „acordate rapid, profesional și procedural, în câteva săptămâni”.
În finalul scrisorii, Trump avertizează că orice decizie a autorităților moldovene de a majora taxele asupra produselor americane va atrage după sine o creștere suplimentară a tarifelor impuse de Washington, peste nivelul de 25% deja stabilit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News