Tragedie cumplită pentru o familie de români din Danemarca. Sorin Tache, un tânăr de 27 de ani, originar din comuna Scorțoasa, județul Buzău, și-a pierdut viața duminică, 9 noiembrie 2025, într-un grav accident rutier produs pe o autostradă din Danemarca.
Fiul său, Matei, în vârstă de doar 4 ani, a fost grav rănit în impact și, deși medicii au încercat să-l salveze, copilul a decedat câteva ore mai târziu la spital, potrivit publicației Reporter Buzoian.
Familia Tache locuia de mai mult timp în Danemarca, unde părinții munceau pentru a strânge bani în vederea construirii unei case în România. Zilele trecute, Sorin revenise acasă pentru a-l lua pe fiul său, urmând ca cei doi să petreacă împreună sărbătorile de iarnă alături de mama băiețelului, Alexandra, care este însărcinată și nu a putut călători din cauza apropierii termenului de naștere.
Potrivit sursei citate, Sorin și micuțul Matei se aflau în mașina unui coleg din Iași, care se oferise să-i ducă până în Danemarca. Pe drum, ar fi avut loc o tamponare ușoară, fără victime. În momentul în care tânărul tată și-a scos copilul din autoturism pentru a se retrage în siguranță dincolo de parapet, o altă mașină care circula cu viteză i-ar fi lovit în plin.
Impactul a fost devastator. Sorin a murit pe loc, iar copilul a fost preluat în stare critică de echipajele medicale. Din nefericire, la câteva ore după internare, medicii au anunțat că băiețelul nu a supraviețuit.
Primăria Comunei Scorțoasa a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate:
„Primăria Comunei Scorțoasa își exprimă profundul regret pentru trecerea prematură în neființă a concetățeanului nostru Sorin Tache și a fiului său Matei. În aceste momente de grea încercare, adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate și celor apropiați. Cei care doresc să sprijine familia în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite pot face donații în contul: Cont Revolut (lei): RO42 REVO 0000 1143 3475 1918; beneficiar: Alexandra Tache.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

