Traficant de țigări prins în flagrant. Mașina și marfa de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării

Eduard Pascu |
Data publicării:

Peste 279.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste 140.000 de lei, au fost indisponibilizate de poliţiştii B.C.C.O. Oradea, de la un bărbat prins în flagrant delict, în timp ce le transporta, disimulate, într-o autoutilitară.

Miercuri, 8 septembrie, pe Drumul Naţional 19, la intrarea în municipiul Oradea dinspre Biharia, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au prins în flagrant delict un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 279.200 de ţigarete (13.996 de pachete de ţigări) nemarcate legal, de provenienţă extracomunitară, se arată într-un comunicat al BCCO Oradea.

Ţigaretele nemarcate legal erau ambalate în cutii din carton şi în saci din plastic şi ascunse într-un compartiment special conceput al autoutilitarei cu care erau transportate.

În urma administrării probatoriului în cauză, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul B.C.C.O. Oradea l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub aspectul comiterii infracţiunii de "deţinerea, transportul bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", mai precizează anchetatorii.

Ţigaretele, în valoare de aproximativ 140.000 de lei şi autoutilitara folosită pentru transportul acestora au fost indisponibilizate, în vederea cercetărilor.

Joi, 9 septembrie a.c., acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la 242.660 de lei.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, în vederea documentării întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel