Tomac: "Multă MINCIUNĂ la Congresul PSD. Dăncilizarea PSD, scenariul unei comedii"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Eugen Tomac
Eugen Tomac

Eugen Tomac a afirmat că a văzut multă minciună la Congresul de sâmbătă al PSD, social-democrații uitând că realizările lor sunt zero spitale regionale, km de autostradă, școli și grădinițe noi construite. El a precizat că reuniunea ar putea fi „scenariul unei comedii de succes", transmite Mediafax. 

"Dăncilizarea PSD. Un congres necesar, după ce cel la care, în aceeași sală, în urmă cu câteva luni, Dragnea striga: vreți să fiu Președintele vostru?! Acum este puțin ocupat cu lectura, iar urmașii săi au decis noua cale de urmat. Aceeași, de fapt. Multă minciună, astăzi, la Congresul PSD. Un asemenea delir doar la guvernele chineze de prin exil mai auzi. Promisiuni peste promisiuni de parcă astăzi ar fi câștigat alegerile, uitând că sunt la guvernare din mai 2012", a scris Eugen Tomac, sâmbătă, pe Facebook.

Acesta a precizat că PSD are zero realizări, însă a instuit pensii speciale pentru primari și parlamentari.

"Uitând, de asemenea, că realizările lor sunt: 0 km de autostradă; 0 spitale regionale noi; 0 școli noi construite; 0 gradinițe noi construite. În schimb, au instituit pensii speciale pentru parlamentari și primari, un furt în toată regula din banul public. A fost un congres care, fără prea multe retușuri, ar putea fi scenariul unei comedii de succes", a mai spus Tomac.

Liderul PMP a completat că partea a doua a Congresului ar putea fi organizată chiar la discotecă, iar Eugen Teodorovici președinte și Viorica Dăncilă premier ar face un tandem de senzație.

„Urmează partea a doua, care poate fi organizată chiar în discotecă. Teodorovici Președinte și Dăncilă premier, un tandem care va face senzație! Ar putea fi comedie dacă n-ar fi, de fapt, dramă!", a conchis Eugen Tomac.

Viorica Dăncilă a fost aleasă, sâmbătă, președinte al PSD, la Congresul extraordinar al partidului. De asemenea, Eugen Teodorovici a fost ales președinte executiv, iar Mihai Fifor, secretar general.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel