Tomac: "17 președinți de organizații, REVOCAȚI din funcții"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:
Eugen Tomac
Eugen Tomac

Conducerea Partidului Mişcarea Populară a decis luni demiterea a 17 preşedinţi de organizaţii pe motiv că au obţinut sub 5% la alegerile europarlamentare din 26 mai, a anunţat liderul formaţiunii, Eugen Tomac, la finalul şedinţei Colegiului Naţional al PMP.

El a precizat că a fost stabilită totodată o strategie viitoare a partidului pentru celelalte bătălii electorale.

"Important este că am înţeles semnalul transmis de cetăţeni pe 26 mai. Pentru noi este un lucru extraordinar că PMP a obţinut peste 520.000 de voturi şi în analiza noastră am încercat să găsim cele mai potrivite măsuri pe care trebuie să le luăm pentru a reuşi ca cele 17 organizaţii, care au avut un scor sub media partidului, să obţină rezultate mai bune atât în toamnă cât şi la alegerile de anul viitor. Am luat decizia de a pune în aplicare o măsură pe care PMP a adoptat-o pe 2 februarie anul acesta, atunci când am spus că toţi preşedinţii care vor obţine scorul de sub 5% să îşi depună mandatul la dispoziţia partidului. Toţi cei 17 colegi au înţeles că este obligatoriu să respectăm deciziile pe care ni le-am asumat, prin urmare au fost revocaţi din funcţie 17 preşedinţi de organizaţii. Urmează ca întreaga conducere a partidului, împreună cu colegii din aceste judeţe să găsească cele mai bune formule pentru a consolida structurile respective", a detaliat liderul PMP.

Potrivit acestuia, deciziile adoptate de Colegiul Naţional al PMP sunt importante pentru viitorul partidului.

"Suntem încrezători în şansele pe care le avem. Vom rămâne un partid de opoziţie activ. Împreună cu preşedintele Traian Băsescu ştim exact ce trebuie să le oferim românilor şi ne vom bate pentru obiectivele pentru care PMP militează, fie că ne referim la necesitatea de a adopta rapid legea cu privire la organizarea alegerilor prezidenţiale prin care PMP cere ca timp de două zile să voteze românii din diaspora, deci cu vot anticipat începând de sâmbătă dimineaţa (...) sau la revenirea la alegerea primarului în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari", a arătat Tomac. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel