Tezaur de peste două mii de ani a fost descoperit într-un sat din judeţul Olt

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
comoara gasita pe un camp
comoara gasita pe un camp

70 de monede din argint, din secolul II Î.H, au fost descoperite într-un sat din Olt. Monedele fac parte dintr-o ediţie limitată, emise de provincia Macedonia PrimaTeaser. Cele 70 de monede de argint, ce poartă însemnele Provinciei Macedonia Prima, au fost descoperite de un detectorist de metale.

Paul Durcă a fost poliţist 20 de ani, la IPJ Olt. Acum, este pensionar, iar din ianuarie s-a apucat să caute vestigii arheologice, prin comuna natală. Aşa a găsit, în apropierea casei părinteşti, monedele de acum două mii de ani. „La început n-am ştiut ce sunt pentru că la semnalul pe care l-a dat detectorul, în general găsesc doze de bere. (...) Am săpat. Au început să apară. M-am emoţionat, la un moment dat, pe la 20 şi ceva m-am oprit şi am sunat, am chemat autorităţile”, declară Paul Durcă.

Monedele vor fi evaluate de un expert, iar găsitorul ar putea primi chiar 45% din valoarea tezaurului. Astfel de monede au mai fost descoperite în Balcani şi în zona Ardeal, spune Denissa Guţică-Florescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt. Monedele descoperite în comuna Radomireşti din Olt ar putea fi dovada unui schimb comercial. „După cum noi ştim, au fost emise limitat, într-o perioadă cuprinsă cam între 158-150 Î.H. par emisiuni din ani diferiţi pentru că vedem pe avers chipul zeiţei Artemis”, a afirmat Denissa Guţică- Florescu, muzeograf. 

 

Recompensă bănească de 30% din valoarea bunului pentru autorii descoperirilor 

 

Pe piaţa neagră, o singură astfel de monedă valorează între 180-320 de euro. Cei care caută metale nu sunt agreaţi în lumea culturală. Specialiştii recunosc, însă, că ei au mai multe şanse să descopere vestigiile arheologice. În judeţul Olt, 40 de persoane sunt autorizate să desfăşoare astfel de activităţi. Nu şi în siturile arheologice. „De regulă, şantierele nu sunt atât de costisitoare. În schimb, este vorba despre echipă de lucru, despre specialişti. Este vorba, apoi, de făcut nişte caiete şi nişte referate, nişte rapoarte de lucru ale arheologilor, care sunt destul de costisitoare”, a spus Gheorghe Smarandache, director Muzeul Judeţean Olt.

„Detectoristul va fi recompensat de către autoritatea locală în subordinea căreia se află muzeul care are în custodie monedele. Autorii descoperirilor întâmplătoare au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului. Iar, în cazul unei descoperiri de excepţie, încă 15%”, a afirmat Denissa Guţică - Florescu, muzeograf.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel