Teritoriul minat din Ucraina este de patru ori mai mare decât suprafaţa Elveţiei

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Sursa foto: Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei
Sursa foto: Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei

O treime din suprafața Ucrainei este minată, astfel că ar putea fi probleme chiar și după încheierea războiului. 

Aproximativ 30% din teritoriul Ucrainei este minat ca urmare a războiului, astfel că, pentru deminarea completă a ţării, este nevoie de o perioadă de zece ani - potrivit ministrului adjunct de interne de la Kiev, Mari Hakobian.

"Aproximativ 174.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei sunt minaţi în momentul de faţă, conform analizelor şi estimărilor specialiştilor noştri. Este vorba despre aproximativ 30% din teritoriile noastre. Teritoriul minat al Ucrainei este de patru ori mai mare decât suprafaţa Elveţiei" - a explicat oficialul.

Potrivit ministrului adjunct, acest lucru vorbeşte despre situaţia reală din Ucraina în ceea ce priveşe dispozitivele explozive care se regăsesc pe teritoriul ţării.

"Ne-am stabilit un obiectiv foarte ambiţios că vom putea curăţa toate aceste teritorii în decurs de zece ani. Pare mult, dar, pentru astfel de tipuri de activităţi, este puţin. Principalul lucru la care lucrăm astăzi este să ne consolidăm capacitatea de a avansa într-un astfel de ritm" - a mai declarat Hakobian, conform Rador. 

Papa Francisc a plâns când a vorbit despre Ucraina

 

Papa Francisc nu şi-a putut reţine lacrimile în timp ce evoca războiul din Ucraina ''martirizată'', cu prilejul unei ceremonii publice desfăşurate joi după-amiază în centrul Romei, informează AFP.

Cu prilejul unei tradiţionale ceremonii omagiale dedicate Fecioarei Maria în cadrul sărbătorii Imaculata Concepţie, zi de sărbătoare legală în Italia, papa Francisc a mers în cursul după-amiezii de joi în apropiere de Piaţa Spaniei, până în faţa statuii Fecioarei Maria, care este instalată în vârful unei soclu înalt.

''Fecioară Neprihănită, aş vrea să-ţi aduc astăzi mulţumirea poporului ucrainean...'', a rostit suveranul pontif în timp ce îşi citea discursul stând în picioare, după care s-a întrerupt, copleşit de emoţie.

Vizibil emoţionat şi cu ochii în lacrimi, papa Francisc a rămas apoi în tăcere timp de mai multe secunde, după care a fost aplaudat călduros de mulţimea prezentă.

Suveranul pontif şi-a reluat apoi discursul, sprijinindu-se de braţul fotoliului, dar rămânând în picioare: ''... poporului ucrainean pentru pacea pe care o cerem de la Domnul de multă vreme''.

''Trebuie, în schimb, să-ţi amintesc din nou'', a continuat el cu vocea sugrumată încă de emoţie, ''supliciul copiilor, al persoanelor vârstnice, al taţilor şi al mamelor, al tinerilor din această ţară martirizată care suferă atât de mult''.

În rugăciunea Angelus oficiată la prânz în Piaţa Sfântul Petru, papa Francisc a evocat ''dorinţa universală pentru pace, în special pentru Ucraina martirizată, care suferă atât de mult''.

Papa Francisc pledează neobosit pentru pace de la începutul invaziei ruse în februarie, un subiect pe care îl evocă frecvent în discursurile sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel