Taxă suplimentară de 250 de dolari pentru cine vrea să călătorească în America

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Vizitele în SUA vor costa mai mult
Vizitele în SUA vor costa mai mult

SUA introduc o taxă suplimentară de 250 de dolari pentru vizele neimigrante. Turiștii și călătorii de afaceri, direct afectați. 

Vizitatorii internaționali care doresc să călătorească în Statele Unite vor fi nevoiți să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de minimum 250 de dolari, potrivit unei prevederi incluse în proiectul de lege privind politica internă, adoptat recent de administrația Trump, informează CNN. Noua taxă se adaugă costurilor deja existente pentru depunerea cererilor de viză.

Potrivit noilor reglementări, taxa se va aplica tuturor celor care trebuie să obțină vize neimigrante pentru a intra pe teritoriul SUA. Aceasta vizează un spectru larg de persoane, de la turiști și călători în interes de afaceri, până la studenți internaționali și alți vizitatori temporari. În anul fiscal 2024, autoritățile americane au emis aproape 11 milioane de vize neimigrante, potrivit datelor furnizate de Departamentul de Stat.

De menționat că turiștii și oamenii de afaceri din țările care fac parte din Programul Visa Waiver – printre care se numără Australia și majoritatea statelor europene – nu sunt obligați să solicite viză pentru sejururi mai scurte de 90 de zile.

Conform prevederii legislative, plata va fi solicitată în momentul emiterii vizei, fără posibilitatea de a obține o scutire. Cu toate acestea, călătorii care respectă condițiile impuse de viză ar putea beneficia de o rambursare a sumei achitate la finalul călătoriei. Detaliile privind mecanismul de rambursare nu sunt însă clare în acest moment.

Avocatul Steven A. Brown, partener al firmei Reddy Neumann Brown PC din Houston, a descris această taxă ca fiind un „depozit de garanție rambursabil”. Într-un e-mail trimis CNN, acesta a subliniat că este dificil de înțeles scopul exact al taxei. „În general, taxele de imigrare sunt menite să acopere cheltuielile legate de emiterea vizelor, dar prevederea privind rambursarea ridică semne de întrebare asupra caracterului său real”, a explicat Brown. El a adăugat că, în mod ideal, nu ar trebui să existe cazuri de depășire a duratei legale de ședere sau alte încălcări ale statutului de viză.

Taxa a fost instituită de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), însă instituția nu a oferit până acum detalii concrete despre modul în care va fi pusă în aplicare noua măsură. „Taxa de integritate a vizei necesită coordonare inter-agenții înainte de implementare”, a precizat un purtător de cuvânt al DHS într-un comunicat transmis CNN.

Noua „taxă de integritate a vizei” va fi ajustată anual

 

De asemenea, un reprezentant al Departamentului de Stat a declarat că taxa a fost introdusă pentru a sprijini obiectivele administrației legate de întărirea aplicării legislației privind imigrația, prevenirea încălcărilor legate de durata șederii și finanțarea măsurilor de securitate la frontieră. Potrivit prevederii din proiectul de lege, taxele care nu vor fi rambursate vor fi direcționate către fondul general al Trezoreriei Statelor Unite.

Pentru anul fiscal 2025, taxa este stabilită ca fiind cea mai mare dintre suma fixă de 250 de dolari sau o sumă determinată ulterior de Secretarul pentru Securitate Internă, prin regulament. Brown a precizat că reglementarea va fi probabil adoptată printr-un proces de consultare publică și va fi publicată în Registrul Federal. Noua taxă va putea fi ajustată anual în funcție de rata inflației.

Departamentul de Stat a anunțat că detaliile complete privind modificările vor fi publicate pe pagina oficială de informare a vizei, odată cu finalizarea procesului de implementare de către DHS.

Pe de altă parte, Asociația de Turism din SUA – o organizație națională non-profit care promovează turismul în Statele Unite – a criticat introducerea acestei taxe. Deși a salutat alte prevederi ale proiectului de lege care sprijină modernizarea infrastructurii vamale și a controlului traficului aerian, organizația a calificat taxa de viză drept „un salt uriaș înapoi”.

„Această taxă, care va fi de cel puțin 250 de dolari și se adaugă costurilor deja existente, reprezintă o barieră financiară inutilă pentru vizitatorii internaționali”, a declarat Erik Hansen, vicepreședinte senior pentru relații guvernamentale în cadrul Asociației, într-un comunicat oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel