Tăriceanu vrea să se închidă site-ul oficial al Adminsiraţiei Prezidenţiale

Andreea Cosma |
Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu se alătură celor care au cerut închiderea de urgență a site-ului Administrației Prezidențiale, considerând că a publicat în mod repetat informații complet false sau care nu au legătură cu realitatea.

„Mă alătur celor care au solicitat închiderea de urgență a site-ului presidency.ro în baza articolului 54 din Decretul Prezidențial nr. 195/2020. Acest site a publicat în mod repetat informații complet false sau care nu au legătură cu realitatea. În data de 27 aprilie 2020 site-ul publică afirmațiile lui Klaus Werner Iohannis care, într-o declarație legată de oportunitatea deschiderii școlilor în România, face o serie de afirmații false și neadevărate”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE dă ca exemplu afirmația: „Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă”.

Potrivit lui Tăriceanu, acest experiment nu s-a întâmplat în Franța și în consecință site-ul presidency.ro a contribuit la răspândirea panicii în rândul românilor care sunt părinți sau bunici, precum și în rândul elevilor și profesorilor.

De asemenea, scrie Tăriceanu, în data de 29 aprilie, site-ul presidency.ro a publicat declarația lui Iohannis în care acesta acuza un partid politic din România că este într-o înțelegere secretă cu o putere străină pentru a vinde o parte a României.

„Această afirmație gravă nu este acoperită de nici o dovadă și nu face decât să inducă panică în rândul populației și să incite la ură față de o minoritate etnică din România, precum și la posibilitatea deschiderii unui grav conflict diplomatic.Până astăzi ANCOM a închis, la solicitarea ministrului de Interne, mai multe site-uri despre care s-a apreciat că răspândesc informații false sau / și care nu corespund adevărului, site-uri care nu au nici vizibilitatea, nici importanța site-ului presidency.ro”, adaugă liderul ALDE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel