Tăriceanu cere DEMISIA lui Klaus Iohannis: "Nu are nicio scuză. A fost PREVENIT!"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Tăriceanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie, având în vedere decizia Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru persoane acuzate de corupţie. Acesta mai spune  că şeful statului a fost "prevenit" şi că "amnistia şi graţierea sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani, şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească".

"În urmă cu puţine ore, Curtea Constituţională a invalidat propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru persoane acuzate de corupţie. E important de precizat că a existat unanimitate cu un scor de 8-0! Asta spune totul despre cât de constituţională a fost inţiativa dlui Klaus Werner Iohannis!", a scris Tăriceanu pe Facebook.

El a susţinut că "decizia CCR este de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură".

"Ea denotă că preşedintele Klaus Iohannis a atras poporul într-o aventură nesăbuită, momindu-l să facă un joc împotriva democraţiei însăşi. Pentru că amnistia şi graţierea - însemnând clemenţa faţă de oameni aflaţi în situaţii speciale - sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani, şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească", a subliniat Tăriceanu.

 

Tăriceanu: "Iohannis a fost prevenit"

 

Acesta a mai susţinut că preşedintele Iohannis a fost prevenit în legătură cu acest lucru.

"Klaus Iohannis nu are nicio scuză: a fost prevenit. După ce şi-a anunţat intenţiile, s-au scris nenumărate articole şi analize, s-au tras semnale de alarmă de către specialişti, a fost tras de mânecă până şi de susţinători ai lui. Am făcut-o şi noi în repetate rânduri, dar fără să-l înduplecăm. Parlamentul României a respectat votul de la 26 mai şi a propus proiecte de legi care să pună în practică dorinţele dlui Iohannis, chiar dacă a avertizat că iniţiativele sunt în afara legii fundamentale. Nimic nu l-a impresionat, nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii", a mai scris Tăriceanu.

Citeşte şi: Codrin Ştefănescu, IRONIC la adresa lui Klaus Iohannis, după decizia CCR: "O BAZACONIE! ILEGAL!"

Preşedintele Senatului susţine că "Klaus Iohannis a reuşit să pună voinţa poporului român în cea mai delicată, mai gravă poziţie cu putinţă, aceea de a se exprima împotriva unor reguli aproape sacre ale statului de drept, întâlnite în toate ţările civilizate ale lumii".

"Klaus Iohannis nici măcar nu a lăsat poporul să aleagă cum crede de cuviinţă, ci a cerut răspicat şi neîncetat poporului să aleagă aşa cum vrea preşedintele: cine nu e cu mine, e împotriva mea! Klaus Iohannis a târât în aventura lui şi Parlamentul României, nevoit să se implice în transpunerea în viaţă a ideilor Marelui Cârmaci. Pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal, anihilate azi de Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie.Imediat însemnând imediat!", a adăugat Tăriceanu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel