Tarcea, detalii BOMBĂ despre întâlnirea pe întuneric cu Dorneanu

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a povestit, în această seară, la Punctul de Întâlnire de la Antena 3, despre întâlnirea pe întuneric cu cu preşedintele CCR Valer Dorneanu.

„Întâlnirea nu a avut loc la CCR, a avut loc la o Facultate de Drept din București. Întâlnirea a avut loc la scurt timp după decizia CCR pe conflictul instituțional în privința completurilor de 5.

Sunt un om care nu minte niciodată și în afară de faptul că nu minte niciodată, urăsc nedeptatea, impostura și urăsc ca alții să fie puși la zid. Nu eu am cerut respectiva întâlnire, am fost sunată.

Am fost chemată, m-am prezentat la întâlnire și la prima parte a întâlnirii era vorba despre o conferință pe care CCR urma să o organizeze în 27-28 noiembrie, iar domnul Dorneanu mi-a spus că unul dintre invitați și-a exprimat dorința ca eu, doamna prim-ministru și doamna Stanciu să nu participăm. Am înțeles și în trei minute s-a epuizat subiectul.

Citește și Dorneanu, după declarațiile lui Tarcea cu discuțiile „pe întuneric": "Nu comentez declarațiile altora"

Pentru că era o întâlnire între juriști, în continuare nu puteam discuta decât despre probleme de drept. Eu am deschis discuția despre completurile de 5. Noi, imediat după decizia CCR, am tras la sorți completurile de judecători și am fost acuzați pentru faptul ăsta.

Eu aveam o curiozitate profesională să știu cum interpretează CCR faptul că nu am așteptat motivarea deciziei. Domnul președinte mi-a spus că la CCR s-a apreciat faptul că am acționat rapid ca urmare a deciziei Curții.

Episodul cu hainele confundate este adevărat”, a declarat Cristina Tarcea la Antena 3.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel