Polițistul criminalist Gheorghe Vicol a murit în Italia, pe 9 ianuarie. A lăsat în urmă o soție îndurerată și trei copii minori. Tragedia a lovit o familie deja pusă la încercare de sacrificii făcute pentru un trai mai bun.
Gheorghe Vicol era polițist criminalist în Republica Moldova. În momentul decesului se afla în concediu pentru creșterea celui de-al treilea copil, perioadă în care a ales să muncească în străinătate pentru a-și putea susține familia.
Nu era prima dată când făcea acest pas dificil: în trecut a mai lucrat și în Marea Britanie, tot în timpul unui concediu paternal, ca să-i asigure un viitor mai bun primilor săi copii. După aceea s-a întors acasă, în Moldova, însă nașterea celui de-al treilea copil l-a determinat să caute din nou o soluție peste hotare.
În noiembrie, Gheorghe a plecat în Italia, unde, timp de aproape o lună, a lucrat ca șofer de TIR pentru un alt cetățean moldovean. Potrivit apropiaților, a fost exploatat: era obligat să muncească ore întregi peste program și nu a fost plătit conform înțelegerii. Abia în decembrie a reușit să își găsească un loc de muncă stabil, în condiții normale, la un alt angajator. La scurt timp, însă, viața lui s-a curmat brusc.
Familia și apropiații fac acum un apel disperat la solidaritate, către moldovenii și românii care pot ajuta financiar pentru repatrierea trupului neînsuflețit în Republica Moldova.
Iată mesajul soției:
„Cu profundă durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț, tată și prieten drag, Gheorghe Vicol, plecat dintre noi la data de 09.01.2026, în Italia.
Pentru a putea fi înmormântat creștinește alături de familie, este necesară repatrierea trupului neînsuflețit în Republica Moldova, lucru care implică costuri foarte mari.
A lăsat în urmă trei copii minori, iar familia trece printr-o perioadă extrem de grea.
Cei care doresc să fie alături de familie și să ofere un sprijin financiar sunt rugați să folosească datele de mai jos sau să contacteze familia direct.”
Date pentru sprijin financiar
Titular cont: OLGA GHENCIU
IBAN: MD52 AG00 0000 0225 9464 2169
BIC: AGRNMD2X
Banca: MAIB (card în euro)
Titular cont: OLGA GHENCIU
IBAN: MD13 ML00 0002 259A 1528 0221
BIC: MOLDMD2X
Banca: Moldindconbank (card în lei moldovenești)
Număr de contact
Telefon: +373 672 65435"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

