Lansat fără preaviz, ca reacţie la interceptarea joi de către forţele israeliene a Flotilei Globale Sumud şi arestarea militanţilor ei, acest apel la grevă generală a implicat numeroase perturbări în transporturi, chiar dacă a fost asigurat un nivel minim al serviciilor.
La Roma, manifestaţia, pornită de la gara centrală, a reunit cel puţin 80.000 de oameni, potrivit poliţiei, antrenând numeroase întârzieri şi chiar anulări de trenuri.
Mobilizarea în sprijinul palestinienilor rămâne la nivel ridicat în Italia, la zece zile după o mişcare precedentă în cursul căreia zeci de mii de persoane au manifestat în întreaga ţară.
Vineri, flotila umanitară internaţională a declarat că a fost ''interceptat'' şi ultimul dintre cele 42 de vase ale sale care se îndreptau spre Gaza.
Israelul a expulzat vineri patru parlamentari şi eurodeputaţi italieni, primii din cei aproape 500 de militanţi ce participau la Flotila Globală Sumud arestaţi în ultimele două zile.
În întreaga Italie, mii de persoane s-au strâns pentru marşuri şi flash mobs, de la Torino la Trento, în nord, şi de la Bari la Palermo, în sud, potrivit imaginilor difuzate de media locale.
Peste 80.000 în stradă la Milano
Peste 80.000 de oameni au manifestat la Milano, a indicat poliţia. O adevărată maree umană a aplaudat şi a întins drapelul palestinian în timp ce parcurgea străzile, demonstranţii purtând o banderolă imensă cu mesajul ''Eliberaţi Palestina, opriţi maşina de război!''.
Conform organizatorilor, 50.000 de persoane au defilat la Torino şi 40.000 la Genova, în timp ce 10.000 de manifestanţi au blocat portul Napoli.
''Mobilizarea este extraordinară, există o mare participare, cred că este cel mai bun răspuns şi la ameninţările indecente ale guvernului Giorgiei Meloni şi al lui Matteo Salvini contra dreptului la grevă'', a declarat şefa opoziţiei de stânga Elly Schlein, prezentă în rândul manifestanţilor la Roma.
Aflată joi la Copenhaga, şefa guvernului Giorgia Meloni a condamnat apelul la grevă generală lansat de sindicatele CGIL, USB şi COBAS, ironizând faptul că mobilizarea are loc vineri şi că ''weekend-urile lungi şi revoluţia nu fac casă bună''.
Ea estimase de mai multe ori că flotila umanitară pentru Gaza este o iniţiativă ''iresponsabilă''.
Conflictul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist de o violenţă fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili.
Alte 251 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.
Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până vineri la prânz, au murit 66.288 de persoane, alte 169.165 fiind rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News