Summit hispano-român: Spania va trimite în România, luna viitoare, cel puţin 130 de militari şi opt aeronave de tip F-18

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Spania va trimite în România, luna viitoare, cel puţin 130 de militari şi opt aeronave de luptă de tip F-18, pentru a consolida flancul estic al NATO, au declarat miercuri, pentru jurnalişti, premierul Pedro Sánchez şi omologul său, Nicolae Ciucă, potrivit Reuters.

Spania va trimite în lunile următoare mai multe avioane de vânătoare în România pentru a-şi întări prezenţa militară pe flancul estic al NATO şi a participa astfel la strategia de descurajare a Aliaţilor în faţa invaziei ruse din Ucraina. 

Concret, în decembrie este prevăzută desfășurarea în România a opt avioane de vânătoare F/A-18 Hornet cu tot cu 130 de membri ai Ejército del Aire y del Espacio (n.r. Forțele Aeriene și Spațiale) care vor deservi aeronavele. În plus, spaniolii au în România și un „radar de supraveghere aeriană cu rază lungă” care este amplasat la baza de la Schitu. Acesta este activ 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, și permite „controlarea spaţiului aerian pe flancul de est al NATO” datorită celor 38 de militari trimişi pentru a-l opera.

Spania va trimite în România, luna viitoare, cel puţin 130 de militari şi opt aeronave de tip F-18

 

Spania participă în acest fel la efortul de „reacţie şi descurajare” al Alianței, se explică în comunicat, care mai precizează că este vorba de „furnizarea unui scut aerian prin intensificarea misiunilor regulate ale forţelor aeriene”.

Forțele Aliate aduc, pe principiu rotațional, avioane de luptă în România pentru întărirea misiunilor de poliție aeriană la frontiera estică a NATO. Între altele, în prezent se află la Mihail Kogălniceanu și patru avioane CF-188 Hornet ale Forţelor Aeriene Canadiene, care au sosit pe 20 august 2022.

Anunțul privind trimiterea celor 180 de militari spanioli și a avioanelor de luptă a fost reluat astăzi, la Castellon de la Plana, unde se derulează primul summit hispano-român.

Primul summit hispano-român

 

România şi Spania sunt state prietene şi aliate în Europa, în spaţiul euroatlantic şi pe scena internaţională, care au construit o "excepţională" relaţie de încredere, bazată pe legăturile interumane între cele două naţiuni, se menţionează în document.

"Prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Regatului Spaniei reprezintă o oportunitate pentru ca cele două ţări să celebreze legăturile lor istorice şi culturale. Acestea sunt susţinute de contribuţia comunităţii dinamice şi de mari dimensiuni a românilor din Spania, care a contribuit timp de decenii la coeziunea socială şi la dezvoltarea economică a societăţii spaniole, în timp ce şi-a păstrat propria identitate. Ne exprimăm convingerea fermă că nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Spania poate reprezenta un catalizator pentru continuarea asigurării unor condiţii favorabile pentru comunitatea română din Spania şi pentru comunitatea spaniolă din România, astfel încât acestea să prospere şi să contribuie mai departe la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Prin urmare, cele două ţări sunt de acord să înfiinţeze un grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii membrilor comunităţii române din Spania", se evidenţiază în declaraţia comună.

Totodată, România şi Spania îşi exprimă satisfacţia pentru relaţia lor economică semnificativă, care s-a intensificat în mod considerabil de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007.

"Acestea încurajează dezvoltarea acestei relaţii, în special în sectoare cheie pentru ambele ţări, cum ar fi energia din surse regenerabile, infrastructura de transport, industria auto, alte industrii prelucrătoare, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, cercetare şi dezvoltare, agricultură, digitalizare şi turism. Pentru a asigura continuarea avansării acesteia, recunoaştem importanţa dezvoltării unui cadru de reglementare stabil şi pregătit pentru viitor", au transmis cei doi prim-miniştri.

Vezi continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel