Ștefan Cazimir a murit. A fost fondatorul Partidului Liber-Schimbist din România

Andreea Cosma |
Data publicării:

Federația Comunităților Evreiești din România a anunțat joi decesul lui Ștefan Cazimir, filolog român și fondator al Partidului Liber-Schimbist.

„Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România a aflat cu profundă durere și imens regret de trecerea în neființă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ștefan Cazimir, intelectual de înaltă ținută, recunoscut și apreciat om de cultură. Prin dispariția sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriașă pierdere, ci și societatea română în general”, se arată într-o postare pe Facebook a federației.

Conform acesteia, filologul Ștefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător și critic al operei lui I.L. Caragiale: „Deloc întâmplător, pentru că și Ștefan Cazimir era dăruit cu un simț al umorului extraordinar”.

După Revoluția din 1989, Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber - Schimbist, iar prin prezența sa în Parlament a încercat să aducă echilibru și concordie în politica românească, mai spun reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România.

Autor a numeroase cărți foarte valoroase, Ștefan Cazimir a fost unul dintre cei mai importanți membri ai Consiliului Editorial al Editurii Hasefer.

„Personalitatea sa și moralitatea impecabilă au dus, în mod firesc, la deținerea funcției de Președinte al Comisiei de Etică și Mediere F.C.E.R. În rândul comunității evreiești, Ștefan Cazimir activa neobosit în viața culturală, participând la numeroase evenimente literare și artistice. Generos, împărtășea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaștere, fiind o adevărată 'enciclopedie umană'. Totodată, sfaturile sale de viață erau neprețuite”, au mai scris reprezentanții federației pe rețeaua de socializare.

Ștefan Cazimir s-a născut la Iaşi la 10 noiembrie 1932 și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost deputat în trei legislaturi (1990–1992, 1992–1996, 2000–2004).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel