Statele estice cer anularea măsurilor din Pachetul Mobilitate I. România cere intervenția în 12 acțiuni

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Mai multe cereri privind intervenţia statului român în 12 acţiuni în anularea unor dispoziţii din Pachetul Mobilitate I introduse de Bulgaria, Cipru, Lituania, Malta, Polonia şi Ungaria au fost depuse la Grefa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

 

Cererile, elaborate de Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental pentru CJUE, în strânsă colaborare cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vizează susţinerea argumentaţiilor/concluziilor formulate în acţiunile în anulare promovate înaintea instanţei UE de statele menţionate, informează un comunicat al MAE, transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, acest demers se adaugă celor trei acţiuni în anularea parţială a actelor legislative UE din Pachetul Mobilitate I, pe care Guvernul României le-a iniţiat anul trecut la data de 23 octombrie.

Dispoziţiile actelor UE vizate atât de acţiunile în anulare promovate de statul român, cât şi de intervenţiile acestuia în acţiunile iniţiate de statele membre UE cu interese similare sunt următoarele: interdicţia efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului; obligaţia întoarcerii periodice a conducătorului auto la centrul operaţional al angajatorului sau la locul său de reşedinţă; obligaţia întoarcerii vehiculului la unul din centrele operaţionale în termen de 8 săptămâni de la plecare; limitările suplimentare la efectuarea operaţiunilor de cabotaj; normele specifice privind detaşarea conducătorilor auto.

Conform poziţiei "constant" exprimate de autorităţile române aceste dispoziţii ale Pachetului Mobilitate I sunt "restrictive" şi "disproporţionate", având implicaţii negative "semnificative" asupra pieţei interne şi a competitivităţii companiilor din sectorul transportului rutier, se arată în comunicatul MAE.

Actele și prevederile Mobilitate I



Actele legislative UE care alcătuiesc Pachetul Mobilitate I sunt următoarele:

- Regulamentul (UE) 2020/1054 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce priveşte cerinţele minime referitoare la duratele de conducere zilnice şi săptămânale maxime, pauzele minime şi perioadele de repaus zilnic şi săptămânal şi a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce priveşte poziţionarea prin intermediul tahografelor;

- Regulamentul (UE) 2020/1055 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 şi (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluţiile sectorului transportului rutier;

- Directiva (UE) 2020/1057 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE şi la Directiva 2014/67/UE privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier şi de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce priveşte cerinţele de control şi a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012.

În cadrul procesului legislativ UE, statul român, alături de alte opt - Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta şi Polonia, s-a opus adoptării acestor trei acte normative.

La data de 23 octombrie 2020, Guvernul României a sesizat CJUE cu trei acţiuni în anularea parţială a actelor legislative UE din Pachetul Mobilitate I. Statele membre UE cu interese similare au formulat, la rândul lor, acţiuni: Bulgaria (3), Cipru (2), Lituania (2), Malta (1), Polonia (3), Ungaria (1). AGERPRES/(AS - autor: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel