Spania şi-a închis parţial spaţiul aerian. Cauza ar fi deşeurile provenite de la o rachetă spaţială chineză

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Spania şi-a închis vineri, pentru scurt timp, porţiuni din spaţiul său aerian în nord-estul regiunii Catalonia şi în alte trei regiuni, în contextul în care deşeuri spaţiale provenite de la o rachetă chineză erau aşteptate să survoleze aceste zone, au anunţat reprezentanţii serviciilor de urgenţă catalane, informează Reuters.

 'Din cauza riscului asociat cu trecerea vehiculului spaţial CZ-5B prin spaţiul aerian al Spaniei, cursele aeriene au fost complet restricţionate de la ora 09:38 până la ora 10:18 în Catalonia şi în alte comunităţi', au anunţat serviciile de urgenţă prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Long March 5B (CZ-5B), cea mai puternică rachetă spaţială chineză, a fost lansată pe 31 octombrie din sudul Chinei pentru a transporta pe orbita Pământului ultimul modul - cel de-al treilea - al staţiei orbitale chineze, aflată în etapa de construcţie. În condiţiile în care forţa de gravitaţie atrage acea rachetă înapoi spre Pământ, specialiştii se aşteaptă ca cea mai mare parte a vehiculului spaţial să ardă la reintrarea în atmosferă, însă există şi îngrijorări că fragmente destul de mari desprinse din lansatorul chinez ar putea să supravieţuiască acestei coborâri libere şi să ajungă la sol.

Spania şi-a închis parţial spaţiul aerian

 

Serviciul European de Supraveghere şi Monitorizare a Spaţiului (EUSST) a anunţat că deşeurile spaţiale vor reintra, cel mai probabil, în atmosfera terestră într-o zonă situată deasupra regiunii centrale a Oceanului Atlantic şi că ele se vor prăbuşi cel mai probabil în apă, dar a emis totuşi o alertă în care a precizat că nordul Spaniei, nordul Portugaliei şi sudul Italiei se află, de asemenea, pe traiectoria potenţială a rachetei chineze.

'Probabilitatea statistică a unui impact la sol într-o zonă populată este mică. Aceste previziuni vin totuşi cu anumite incertitudini, iar o estimare mai bună va fi posibilă doar cu puţin timp înainte de reintrarea rachetei în atmosferă', au declarat specialiştii de la EUSST. Misiunea din 31 octombrie a reprezentat cea de-a patra lansare pentru o rachetă din gama Long March 5 B, inaugurată printr-un zbor ce a avut loc în martie 2020.

Cauza ar fi deşeurile provenite de la o rachetă spaţială chineză

 

După prima lansare, fragmente din racheta chineză s-au prăbuşit în Coasta de Fildeş, avariind mai multe clădiri din acea ţară situată în Africa de Vest, însă nu au fost raportate persoane rănite. Deşeurile spaţiale rezultate după a doua lansare au amerizat fără să provoace niciun fel de pagube în apele Oceanului Indian, iar resturile celei de-a treia rachete chineze au căzut în Marea Sulu de lângă Filipine. Reintrarea unei rachete spaţiale în atmosfera Pământului reprezintă o practică internaţională obişnuită, a declarat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din China, la o conferinţă de presă organizată vineri, în timpul căreia a fost întrebat dacă ţara lui a luat măsuri pentru a reduce aceste riscuri.

'Bineînţeles, tipul de rachetă pe care l-aţi menţionat foloseşte o tehnologie special concepută pentru ca vasta majoritate a componentelor să fie distruse prin ablaţie în timpul reintrării în atmosferă, iar probabilitatea de a cauza daune activităţilor aviatice de la sol este extrem de scăzută', a adăugat Zhao Lijian, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel