Spania. Măsuri stricte de igienă în hoteluri. Turiştii, dotaţi cu măşti, mănuşi şi gel

Nicoleta Baciu / 22 iun 2020, 18:31 Salveaza PDF Comentarii
spania_vacanta
spania_vacanta

Spania a ridicat starea de alertă decretată pe 14 martie, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 20 spre 21 iunie. Autoritățile de la Madrid au redeschis astfel granița terestră cu Franța, precum și porturile și aeroporturile pentru cetățenii din statele ale Uniunii Europene, după mai bine trei luni de carantină generată de epidemia de coronavirus.

 

Cu toate acestea, Spania menține măsuri stricte de igienă în hotelurile care își așteaptă turiștii. Măsurile de igienă în hoteluri sunt însă draconice, din cauza răspândirii coronavirusului. Unul dintre marile lanțuri hoteliere din Mallorca, Spania, a pus la punct reguli foarte stricte pentru turiștii care le vor fi oaspeți în aceasta vară, scrie CNN.

 

Măsuri și proceduri ce trebuie respectate

 

Autoritățile si hotelierii au gândit o serie de măsuri care trebuie respectate, astfel încât îmbolnăvirile să fie prevenite, atât în rândul turiștilor, cât și al angajaților. Clientul va fi întâmpinat cu rogojini impregnate cu gel pentru a dezinfecta roţile valizelor, după care îi va fi verificată temperatura şi va primi mască, mănuşi şi gel. Ulterior, pe perioada vacanței petrecute în hotelurile din Spania, turiștilor li se măsoară temperatura prin scanare automată atunci când trec printr-o anumită zonă, cum ar fi la micul dejun. În sala de mese, tacâmurile sunt bine sigilate înainte de a fi așezate pe masă.

De asemenea, au fost create culoare speciale către diverse zone ale sălii de mese, pentru ca oamenii să poată păstra distanțarea socială. Pentru fructe mergi spre stânga, pentru cafea spre dreapta, astfel încât contactul cu alți oameni să fie cât mai limitat. Sunt angajați care spala continuu podelele, mânerele, dezinfectează lifturile și toate celelalte spații în care au acces turiștii. Vizitatorii din afara spațiului Schengen vor putea vizita Spania începând cu 1 iulie, însă acest lucru va depinde de acorduri specifice privind granițele.

Spania, una dintre cele mai afectate țări din lume de Covid-19

 

De la începutul pandemiei, autoitățile de la Madrid au raportat aproape 300.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, în Spania au decedat peste 28.000 de pacienți infectați cu virusul chinez. În acest moment, în stare critică din cauza Covid-19 mai sunt 617 persoane, potrivit worldometers.info. Aproape 600 de oficiali din cadrul Ministerului Sănătății vor fi detașați în aeroporturi pentru a controla călătorii care ajung în țară. Cetățenii vor fi întrebați unde locuiesc și li se va lua temperatura. Și măsurile de igienă din hotelurile din Spania sunt verificate strict din cauza noului coronavirus. Cazurile suspecte vor fi examinate de doctori, a anunţat vineri ministrul Sănătății, Salvador Illa.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy