Un șofer român în vârstă de 26 de ani a fost condamnat de Tribunalul din Minden la plata unei amenzi penale după accidentul mortal petrecut în aprilie 2024 între localitățile Lavelsloh și Friedewalde. Suma stabilită de instanță este de 2.500 de euro.
În urma impactului, un român, pasager în duba care transporta muncitori, a murit, iar un bărbat din Diepenau a fost grav rănit în accident.
Șoferul microbuzului Volkswagen a fost cercetat pentru omor din culpă și vătămare corporală din culpă.
În opinia instanței și a procuraturii, românul în vârstă de 26 de ani a fost principalul responsabil pentru accidentul grav produs pe strada Lavelsloher Straße (L764) din Friedewalde în aprilie 2024. Din păcate, unul dintre pasagerii microbuzului a decedat.
Cealaltă mașină implicată în accident este Volkswagen Golf, al cărui șofer, un bărbat de 28 de ani din Diepenau, se îndrepta spre Friedewalde. La o intersecție, microbuzul cu opt persoane la bord nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu cel condus de germanul de 28 de ani.
Potrivit poliției, cele opt persoane din microbuz erau toți cetățeni români, Se pare că erau muncitori agricoli și se îndreptau spre locul de muncă. Poliția nu a constatat consum de alcool sau droguri la niciunul dintre șoferi.
Tânărul român responsabil de accident nu se mai află în Germania. Tribunalul din Minden a trebuit să aștepte câteva luni pentru a primi dovada că ordinul penal a fost comunicat în România.
Acum, procedura este considerată încheiată, dosarul fiind din nou la Parchetul din Bielefeld de la sfârșitul lunii octombrie, scrie publicație Die Harke.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

