Șoferii şi fermierii din Spania, între care și români, proteste de amploare: „Avem transportatori români curajoşi. Bravo lor!“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Un amplu protest al şoferilor şi fermierilor din Spania a avut loc la Madrid. Protestatarii cer Guvernului măsuri fiscale urgente, care să îi salveze de faliment. 

Sindicatul organizator al transportatorilor mai cere scăderea vârstei de pensionare pentru şoferii de tir de la 67 la 60 de ani şi interzicerea prin lege ca şoferul să descarce marfa transportată.

La protest au fost oameni veniţi cu autocare din toată ţara, iar printre ei şi mulţi români. Este uşor de remarcat că a doua limbă vorbită după spaniolă este limba română.

„Ne vom face vizibili, ne-am făcut vizibili şi în martie şi, începând de marţi, vor avea loc blocaje în toată ţara. Am înţeles că procesul este făcut, pentru că sunt cheltuielile mai mari decât veniturile. Noi facem munca şi, de fapt, rămânem fără nimic. Muncim şi, când o să ajungem la final de lună, ne trezim că nu avem cheltuielile asigurate. Atunci, noi ce facem, muncim degeaba?“, a afirmat Manuel Hernández, liderul protestului.

„Avem transportatori români curajoşi. Bravo lor!“

 

La chemarea lui au venit transportatorii de toate naţionalitățile. „Avem transportatori români curajoşi, împreună cu spaniolii, pentru că sunt spanioli ca şi noi. Bravo lor!“

Protestul nu este împărtăşit de toate organizaţiile şi sindicatele din transport. Tocmai de aceea, au apărut incidente între cei în grevă şi cei care nu vor.

Într-o localitate din nordul Spania au fost incendiate nouă tiruri, Poliţia anchetând dacă are legătură cu protestul. În martie, când a fost un protest similar, au fost mari perturbări în aprovizionarea magazinelor şi fabricilor cu materie primă. Atunci, calculele neoficiale vorbeau de zeci de milioane de euro pierderi în fiecare zi de grevă, potrivit Rador.

Guvernul spaniol a desfășurat peste 50.000 de polițiști pentru a monitoriza prima zi de grevă a transportatorilor rutieri, pe fondul îngrijorării că protestul ar putea bloca aprovizionarea cu alimente și bunuri.

Șoferii şi fermieri din Spania, între care și români, proteste de amploare

 

Unități de poliție au fost trimise în locații strategice, cum ar fi portul din Barcelona și piața en-gros de produse proaspete din Madrid, a declarat ministrul transporturilor, Raquel Sanchez, reporterilor din Madrid. Protestul nu a provocat până acum nicio perturbare majoră, a precizat aceasta.

Poliția a fost trimisă pentru a "garanta că marea majoritate a transportatorilor care doresc să își desfășoare activitatea pot face acest lucru", a spus Sanchez.

Protestatarii, în majoritate șoferi de camion independenți și transportatori cu flote mici de vehicule, susțin că măsurile guvernului pentru a-i ajuta să facă față creșterii costurilor au fost insuficiente și că nu sunt respectate normele menite să le împiedice să lucreze în pierdere.

"Către toți transportatorii care lucrează: gândiți-vă, reflectați, descărcați-vă camioanele, mergeți acasă, parcați și alăturați-vă nouă", a declarat Manuel Hernandez, liderul Platformei Naționale de Apărare a Sectorului Transporturilor, care organizează protestul, într-o înregistrare video postată pe Facebook.

Lipsa incidentelor majore de astăzi contrastează cu o grevă anterioară din luna martie, când oprirea activității de către camionagii a provocat perturbări semnificative ale lanțurilor de aprovizionare pentru întreprinderi, inclusiv supermarketuri și fabrici de băuturi și de automobile, potrivit Bloomberg.

Un purtător de cuvânt al MercaMadrid, piața angro de alimente din capitală, a declarat că greva camionagiilor nu a afectat până acum circulația traficului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel